Chiacchiere – Tuesday, 22 February 2022

Ambele excursii au ieșit de minune. Din păcate, datorită falimentului cauzat de epidemie nu am putut savura ciurigăii din barul din Ostia, acum în paragină.
Căutând alternative, a doua zi, în timp ce luam micul dejun la barul de lângă cazarea noastră am descoperit chiacchiere. Tocmai eram pe punctul de a înghiți ultima bucată din croissantul cu fistic ca să pot comanda o tavă cu ciurigăii italieni apetisanți când observ că domnul elegant care năvălise cu câteva secunde mai devreme în locație comandase deja toate bucățile din vitrină... Deoarece mai aveam puțin până la întoarcerea acasă, mi-a mai rămas o singură șansă: să cumpăr chiacchiere din aeroport. Chiar am reușit să găsesc un loc unde mă așteptau câteva bucăți de ciurigăi. M-am așezat la coadă, când femeia spaniolă din fața mea a strigat uimită: carnaval!, iar vânzătoarea îi și împacheta de zori toți ciurigăii. Așa că am ratat și această ocazie. Mai exista soluția de tip do-it-yourself care a dus la acest rezultat...
Bombe cu vișine din vișinată – Wednesday, 8 April 2020

Eu totuși voi continua să le numesc bombe cu vișine din vișinată. Avem nevoie de biscuiți (de tip popular), unt, zahăr, zahăr vanilat, cacao, vișine din vișinată și apă.
Amintindu-mi de gustul acestor „bombe“ mi-am completat foaia de ieșire din casă și m-am dus la magazin să cumpăr ingredientele. Din păcate am găsit doar biscuiți populari la kilogram în pungi sigilate și unt cu un conținut mai mic de grăsime.
După ce am mărunțit biscuiții, am adăugat cacaua cernută, iar deasupra am turnat siropul cu unt și am început să frământ cu mare grijă. Compoziția era foarte uscată din cauza biscuților și untului „degresat“, astfel că a durat o veșnicie până când am reușit să fac niște bombe uriașe câtuși de cât rotunde. În schimb gustul a compensat toate neplăcerile îndurate. Era gustul atât de binecunoscut din copilărie.
Cuibul de viespi – Monday, 6 April 2020

Vinerea trecută însă, spre marea mea surprindere, s-a băgat făină și chiar și drojdie, mai mult, drojdie proaspătă. Așa că am cumpărat 2 kg de făină și 5 (cinci) pachețele de drojdie mici. Casiera, cu care în aceste vremuri grele am început să ne cunoaștem și să ne simpatizăm, se uită lung la mine și îmi spune că dacă mai vreau, există bucăți mari de drojdie într-un loc mai ascuns din magazin și că pot să o bag chiar și în congelator, căci cine știe ce vremuri ne așteaptă. I-am mulțumit, dar nu i-am urmat sfatul. Și rău am făcut, căci a doua zi nici urmă de drojdie...
Ajungând acasă, simțeam nevoia să fac ceva bun și dulce, iar pentru că fusesem cuprinsă de binecunoscutul sentiment al alimentelor date pe cupoane, m-am conectat instinctiv la copilărie. Și am ales să fac un cuib de viespi.
Acest preparat dulce, făcut din aluat de cozonac, este bine întipărită în mintea copiilor din Transilvania. De fiecare dată când mergeam la bunica, eram întâmpinată cu mirosul de vanilie impregnat în bucătăria ei spațioasă. Abia așteptam momentul în care bunica mea deschidea cuptorul și apărea priveliştea fermecată cuibului de viespi, care se lipea de degete și avea un gust plin de savoare.
Așa că m-am apucat să frământ aluatul din făina de curând măcinată și drojdia proaspătă, am adăugat lapte, unt, ou, lapte, zahăr, zahăr vanilat, apoi am amestecat umplutura: untul, zahărul și zahărul vanilat.
După ce aluatul a crescut, l-am întins cu sucitorul, astfel încât să aibă o grosime de 0,5 cm, apoi pe suprafaţa lui am întins umplutura şi am rulat-o. Am tăiat rondelele, bucățile de „de cuib de viespi“ le-am așezat în 2 cratițe mai joase, am mai lăsat să crească puțin, apoi le-am pus la cuptor la foc mic. Când au început să prindă culoare, am turnat deasupra o cană cu lapte îndulcit cu zahăr și zahăr vanilat, am mai lăsat cuibul de viespi câteva minute la cuptor. Nici n-a apucat să se răcească ca lumea, ne-am și apucat să-l mâncăm. Nu înainte însă de a imortaliza cuibul de viespi de pe vremea pandemiei.
Pitta’mpigliata – Sunday, 19 May 2019

Pitta’mpigliata este un preparat dulce tipic calabrez, care s-a născut în provincia Cosenza, într-un fermecător sat San Giovanni in Fior. Acest preparat dulce a fost pregătit în special cu ocazia nunților și la fel cu mai toate deserturile calabreze, și din acesta lipsește crema. Este un preparat dulce-uscat.
Pentru aluat avem nevoie de următoarele ingrediente: făină, ouă, ulei de măsline, suc și coajă de portocale, zahăr, lichior dulce, scorțișoară, praf de copt. Ingredientele necesare pentru umplutură sunt: miere, nuci, stafide, praf de cuișoare și de scorțișoară, lichior dulce, coajă de portocală și de lămâie.
Este un preparat dulce care seamănă puțin la gust cu baclavaua, un amalgam de savori și gusturi fine.
Fursecuri fragede cu nuci și merișoare – Thursday, 20 December 2018

Aceste fursecuri se prepară relativ repede, sunt un deliciu, pur și simplu nu te mai saturi de ele. Conțin din abundență bucăți de ciocolată, merișoare, stafide și o cantitate considerabilă de nuci măcinate. Pentru prepararea lor am mai folosit unt, ouă, făină, extract de vanilie, și deoarece mai aveam lămâi și bergamote netratate din Calabria, am adăugat și din coaja lor la aluat.
Le-am preparat acum cu gândul că vor „supraviețui“ până de Crăciun. Dar m-am înșelat...
Brioșe persane cu cardamon – Saturday, 24 November 2018

Datorită compușilor săi, cardamonul este benefic sistemului digestiv și crește apetitul. Consumul cardamonului ajută la diminuarea gazelor din tubul digestiv, poate preveni greață și vărsăturile, și diminuează aciditatea gastrică. Însă se recomandă un consum moderat.
Cardamonul poate fi benefic și pentru buna funcționare a rinichilor și a tractului urinar. De asemenea poate fi folosit pentru tratarea ulcerelor bucale, infecții ale tractului urinar, bronșită și pentru circulația sângelui în plămâni. Supranumit de arabi „planta iubirii“, cardamomul este, printre altele, afrodisiac, fiind amintit și în cartea O mie și una de nopți. De asemenea are și un efect răcoritor, perfect pentru zilele caniculare.
Pentru că acum e frig și o vreme posomorâtă, am decis să pregătesc aceste bombe de savoare.
Acum în toată casa este un miros plăcut, exotic, care îmi aduce aminte de zilele călduroase, chiar caniculare din acel oraș din deșert, în care timpul parcă s-a oprit...
Pentru prepararea brioșelor am folosit ouă, zahăr tos, iaurt grecesc și, deși în rețeta originală era trecut ulei vegetal, am folosit unt, cardamon proaspăt măcinat, apă de trandafiri, făină, praf de copt și semințe de susan.
După amestecarea ingredientelor, le-am așezat în forma de brioșe, am presărat semințe se susan și le-am băgat la cuptor. După ce s-au copt, le-am servit la micul dejun, așa calde cum erau. Abia am reușit să pun deoparte două bucăți, ca să le fotografiez.
Mere în foietaj – Tuesday, 20 November 2018

În această seară am pregătit și eu câteva mere în foietaj, un desert lejer, care se prepară foarte repede și nu necesită multă bătaie de cap. Am decojit 6 mere, am scos miezul, le-am tăvălit prin zahăr tos amestecat cu scorțișoară. Am tăiat fășii un pachet de aluat foietaj, apoi am învelit merele de jur împrejur cu aluat, până ce le-am „îmbrăcat“ complet pe toate.
În mijlocul fiecărui măr am așezat câte o lingură de dulceață de gutui, apoi le-am așezat pe o tavă, după care le-am introdus în cuptorul încălzit și le-am lăsat circa 40 de minute. Noi le-am mâncat pe toate imediat după ce le-am scos din cuptor, așa că nu-mi dau seama dacă ar fi fost sau nu mai gustoase reci...
Farturas – Thursday, 23 August 2018

Cu toate că încă nu luasem cina, am băgat și noi câte o porție de farturas. Un deliciu. La prepararea lui se folosește făină, apă, bicarbonat de sodiu, praf de copt. Din cocă se face un cârnat lung, care apoi se răsucește și se înfășoară, apoi se prăjește în ulei. Se taie folosind o foarfecă și se tăvălește prin zahăr amestecat cu scorțișoară. Se servește cald.
Pastéis de Belém – Tuesday, 21 August 2018

Se spune că în Portugalia există acum peste 200 de deserturi unice, care au ca ingredient de bază gălbenușul de ou. Există mai multe motive pentru care au apărut aceste deserturi. Unul dintre ele ar fi cantitatea industrială de albușuri de ou folosite în trecut ca agent de limpezire a vinului roșu. Surplusul de gălbenușuri a fost dat mănăstirilor, pentru ca maicile să inventeze tot felul de dulciuri pentru festivalurile religioase.
Legat de Pastéis de Belém, se spune că povestea acestei prăjituri a început la Lisabona, în cartierul Belém. Aici călugării foloseau cantități industriale de albuș de ou pentru apretarea hainelor. Având o cantitate mare de gălbenușuri, au fost nevoiți să inventeze fel și fel de rețete. Așa a apărut nata, desertul la care până în 1837 nu au avut acces decât călugării. Apoi câțiva preoți au deschis prima patiserie care vindea acest dulce misterios. În scurt timp Casa Pastéis de Belém, care se află și acum în același loc, în apropierea Mănăstirii Ierónimos și Torre de Belém, a devenit foarte populară, numai că acum se numește Antiga Confeitaria de Belém.
Toți vor să o guste, să o cumpere, să o facă cadou. Aproape toți turiștii, dar nu numai, care se plimbă prin cartierul Belém poartă câte o pungă de hârtie cu inscripția: Pastéis de Belém. Iar în întreaga Lisabonă se vinde Pastéis de Nata, ceea ce seamănă la aspect cu Pastéis de Belém, însă la gust rămâne cu mult în urmă.
Se spune că, deși toată lumea râvnește la Pastél de Belém, nimeni nu cunoaște rețeta. De fapt doar trei oameni cunosc ingredientele și rețata exactă, originală, care nu este scrisă nicăieri. Aceștia prepară, într-un loc numit camera secretelor, aluatul și crema, apoi, într-o altă încăpere femei harnice transformă fiecare bucățică de aluat într-un coșuleț, care mai apoi va fi umplut cu delicioasa cremă de vanilie. Totul se face manual, și este la vedere. Se spune că zilnic se fac 20 000 de bucăți de Pastéis de Belém.
Există două moduri de a intra în posesia acestor delicatese. Dacă ești pe fază, poți să găsești o masă, apoi comanzi un Pastél de Belém, împreună cu un păhărel de ginjanca, un rachiu dulce de vișine. După prima îmbucătură mai vrei una, apoi încă una. Între timp devii din ce în ce mai zâmbăreț. În cazul în care te grăbești, te poți așeza la coadă și le iei la pachet. Dacă ai noroc, după ce ai plătit 6 bucăți, deschizând acasă sau într-un loc liniștit ambalajul superb, le poți găsi pe toate șase. În caz contrar – cum a pățit prietena mea, care, ajunsă acasă, a găsit în ambalaj doar trei bucăți – ori rămâi dezamăgit, ori îți cumperi repede biletul de avion spre Lisabona pentru o nouă delectare culinară.
Mini choux à la crème cu vanilie – Tuesday, 27 March 2018

Primul choux à la crème îl gustasem în Poiana Braşov, într-o cofetărie, dar din păcate nu mai ţin minte cum se numea. Uneori când ne mai rămâneau nişte bănuţi de la teleferic sau telegondolă, înainte să pornim cu schiurile pe Drumul Vechi ca să coborâm în Schei, făceam un popas la cofetăria cu pricina şi înfulecam câte un choux à la crème sau doboş.
Amintirile m-au determinat să încerc reţeta notată de tata şi îmbunătățită de mama.
Renumita prăjitură de origine franţuzească are mai multe „rude”, printre care se numără eclerul şi profiterolul. Toate acestea au în comun gogoşelele. Grămezile modeste de aluat ajung să fie produse de patiserie tentante, cu un exterior apetisant maro-auriu, dar care în interior conţin doar aer.
Gogoşelele de choux au la bază aluatul fiert. Aluatul fiert (sau, cum se mai spune, aluatul opărit) este un aluat moale, folosit pentru eclere, choux cu biscuiţi, gogoşi sau găluşte. Ingredientele se amestecă într-un vas pe aragaz până când se formează o peliculă groasă, care se separă de fundul oalei. Acest proces este numit în limbajul de bucătărie „opărire“. La coacere aluatul creşte puternic, formând cavităţi mari, ideale pentru a fi umplute.
Pentru aluatul fiert am folosit apă, unt, un praf de sare, făină, zahăr, ouă. Iar ingredientele pentru crema de vanilie sunt: lapte, ouă, amidon, zahăr, păstaie de vanilie.
După ce-am umplut gogoşelele, le-am pudrat cu zahăr şi le-am pus la frigider să se înmoaie. Am preparat jumătate de porţie înainte să plec la serviciu, iar după ce m-am întors, suportul cu capac era în frigider, dar a dispărut conţinutul...
Biscuiţi spriţaţi de casă – Monday, 19 March 2018

Îmi aduc aminte de întrunirile, ca între fete, cu prietenele mele, când ne îmbrăcam frumos şi ne adunam, prin rotaţie, pe balconul uneia dintre noi. Făceam câte o cafea INKA, o serveam în ceştile moştenite de la bunici, străbunici şi, după modelul serialelor Onedin şi altele, serveam la cafea şi câte un fursec, o prăjiturică, la fel ca la ceaiul de la ora cinci. Cred că eram prin clasa a IV-a, când într-o după-amiază am plecat de acasă să ne întâlnim la o cafea la o prietenă care locuia prin apropiere. M-am simţit atât de bine, încât am uitat să mai merg acasă. Se întunecase deja, iar părinţii mei lucrau în schimbul doi, deci ajungeau acasă seara târziu. Practic am pierdut noţiunea timpului. La un moment dat sună cineva la uşă. Spre surprinderea mea era tata şi era foarte nervos. Ajuns acasă de la serviciu şi văzând că nu sunt nicăieri, a început să mă caute cu disperare. A luat la rând toţi vecinii, colegii, prietenii şi într-un final m-a găsit. N-am să uit această întâmplare cât oi trăi. Ţin mine că la şueta respectivă lângă cafea, prietena mea a servit biscuiţi spriţaţi de casă, făcuţi cu untură, căci aveau rude la ţară şi de acolo mai primeau câte un borcan cu untură, căci untul nu se mai găsea de mult.
Cafeaua Inka redescoperită mi-a depănat aceste amintiri şi pentru că râvneam după gusturile copilăriei mele am cumpărat un borcan de Inka şi am preparat o cantitate mare de biscuiţi spriţaţi, de astă dată cu unt, după o reţetă de la bunica mea, găsită în caietul cu reţete şi notată acolo în anul 1972. Au ieşit nemaipomeniţi.
Prepararea e ușoară, necesită doar şase ingrediente: făină, zahăr, zahăr vanilat, unt, ouă şi un praf de bicarbonat. Aluatul se dă prin maşina de tocat cu formă specială, apoi se aşează la cuptor.
Sunt fragezi, delicioşi şi se păstrează vreme îndelungată. Se pot servi lângă cafea, ceai, cacao sau pur şi simplu dacă avem nevoie să ne conectăm la anii copilăriei, cel puţin în cazul celor de vârsta mea...
Biscuiţi cu lavandă – Sunday, 18 March 2018

Fiind iarnă, nu am putut admira lanurile de lavandă, în schimb am fost marcaţi de atmosfera pitorească, de oamenii foarte comunicativi şi drăguţi, de ospitalitatea localnicilor. Chiar şi labradorul băiatului meu a fost primit în restaurante şi cofetării, unde a primit câte un bol cu apă. Am fost foarte impresionaţi de acest loc. Recomand cu căldură Echo Restaurant & Cafe, unde puteţi consuma fie o cafea excelentă pe terasa care are o panoramă superbă spre lac, fie un meniu proaspăt şi bogat, deşi nu foarte dietetic.
Întâmplarea a făcut că de Crăciun să primesc, de la nişte prieteni dragi, cartea „Gastro-cadouri”. În acest volum frumos editat sunt cuprinse multe idei originale de cadouri pe care le poţi prepara acasă, în bucătărie: fursecuri, sosuri, sărăţele, budinci, care, ambalate în mod original, inventiv, pot fi cadouri personalizate pentru cei dragi. În această carte am citit şi despre fursecurile cu lavandă. La început mi s-a părut ciudată asocierea dulciurilor cu levanda, dar am fost curioasă de rezultat, mai ales că lavanda este de obicei asociată cu relaxarea, dar are și multiple beneficii pentru sănătate. Parfumul plăcut al lavandei înlătură stresul și anxietatea, în timp ce ceaiul de lavandă este foarte eficient în combaterea insomniei. Uleiul esențial de lavandă, fiind un excelent tonic pentru sistemul nervos, combate migrena și depresia, iar aroma de lavandă înlătură senzația de epuizare mentală. Extern, uleiul de lavandă hidratează pielea în profunzime, redându-i strălucirea, prevenind apariția acneei si a ridurilor. Totodată, folosit in timpul spălării pe cap, înlătură mătreața. Polifenolii, antioxidanții din lavandă pot reduce arsurile de stomac și ameliorează problemele digestive.
Aceste fursecuri se prepară din următoarele ingrediente: făină, ouă, zahăr, zahăr vanilat, praf de copt, zahăr vanilat şi desigur o cantitate nu tocmai mică de flori de lavandă uscate şi măcinate. Au ieşit delicioase, cu un gust sofisticat. Nu cred că ajung să le fac cadou...
Tartă cu cremă de vanilie şi vişine – Friday, 2 March 2018

Documentându-mă despre calităţile vişinelor, am citit că aceste fructe sunt bogate în substanţe benefice pentru organism şi pot ajuta în curele de slăbire, pentru că, în timp ce conţin numeroase vitamine (A, complexul B, C, E) şi săruri minerale (calciu, fier, magneziu, zinc, potasiu) cu proprietăţi antioxidante şi regenerante, au doar puține calorii. Vişinele au efecte benefice în prevenirea şi ameliorarea osteoartritei, a durerilor musculare, a gutei, insomniei, afecţiunilor de rinichi şi a digestiei, totodată menţin circulaţia normală a sângelui prin conținutul de antociani, antioxidanţi puternici care au şi proprietăţi anticancerigene. Antioxidantul quercitină ţine sub control nivelul colesterolemia, iar vitamina C are rol esenţial în sinteza colagenului, care menţine elasticitatea pielii şi împiedică formarea ridurilor. Deci în loc să cheltuim o grămadă de bani pe creme de firmă, mai bine să mâncăm multe vişine, chiar dacă anul trecut aceste fructe frumoase și sănătoase au fost destul de scumpe.
Cornuleţe fragede cu umplutură de nuci – Wednesday, 28 February 2018

S-au închis şcolile, s-a oprit circulaţia de parcă e sfârşitul lumii. În tinereţe nu suportam când vârstnicii veneau cu „ehei, pe vremea mea…”, însă cu trecerea timpului adesea mă trezesc că şi eu folosesc aceleaşi cuvinte nesuferite. Deci pe vremea mea se întâmpla ca în Braşov să ningă atât de mult, încât nici nu puteam ieși pe stradă, iar frigul de afară era aproape insuportabil, stăteam cu paltoanele pe noi și în casă. Am supravieţuit, iar acum îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada copilăriei, când mama îşi punea ceasul să sune şi se trezea în toiul nopţii, căci doar atunci aveam presiune la gaz, ca să ne pregătească câte ceva de-ale gurii, în special dulciuri. Părinţii ei, bunicii mei materni, locuiau în „vârful” Dealului Melcilor, aveau o curte imensă cu nenumăraţi nuci uriaşi, care, spre bucuria noastră, dădeau roade bogate. Astfel că din toamnă până de Paşti noi aveam întotdeauna nuci. Iar din nuci mama făcea tradiţionalul beigli, cozonacul unguresc cu umplutură de nucă, căci mac nu se găsea, multe cornuleţe şi cel mai simplu fel de mâncare erau pastele, evident fără ouă, presărate cu nucă dată prin maşină, amestecată cu zahăr.
Frigul, zăpada, nostalgia m-au făcut să prepar cornuleţele fragede, dintr-un aluat clasic, din făină, drojdie, amestec de untură şi unt, puţin zahăr. Umplutura de nuci se prepară separat, la fel ca în cazul beigliului. Din zahăr şi apă se face un sirop, în care se aşează nucile măcinate, stafidele, un vârf de cuţit de scorţişoară măcinată şi zahăr vanilat.
Toată casa mirosea a scorţişoară, asta şi din cauza vinului fiert, obligatoriu pe asemenea vreme...
Kourabiedes – Sunday, 11 February 2018

Am aflat că se numeşte Kourabiedes. Şi că această variantă a fursecurilor, cu o migdală în mijloc, se pregătește în special de Crăciun, dar în unele locuri se mai cheamă și fursecuri de nuntă.
Se pare că această prăjiturică își are originea în orașul iranian Tabriz, unde locuitorii majoritari, azerii, o numeau qurabiya. Rețeta a ajuns la greci prin otomani, sub numele de kurabiye (kuru = uscat și biye = prăjitură). Variațiunile acestei prăjituri se găsesc prin tot Orientul Mijlociu, dar o găsim și la albanezi (kurabie), bulgari (kurabiiki), spanioli (mai exact în Andaluzia) și chiar și în Mexic (polboron).
La prepararea acestor fursecuri se foloseşte, pe lângă făină, şi făină de migdale. Migdalele sunt ingredientele cele mai importante, de aici provine şi gustul specific. Există mai multe variante, mai multe reţete. Uneori se foloseşte şi Metaxa, ouzo sau apă de trandafiri. Pot avea forme diferite, de la biluţe până la semilună.
Ajungând acasă, am căutat reţeta şi m-am apucat de treabă. Nu este foarte uşor de făcut, iar ingredientele nu sunt ieftine, dar merită efortul deoarece prăjiturica este deosebit de fragedă, se topeşte în gură, şi este foarte gustoasă.
« pagina precedentă
(Pagina 1 din 3, în total 40 însemnări)
pagina următoare »