Chiacchiere – Tuesday, 22 February 2022

Ambele excursii au ieșit de minune. Din păcate, datorită falimentului cauzat de epidemie nu am putut savura ciurigăii din barul din Ostia, acum în paragină.
Căutând alternative, a doua zi, în timp ce luam micul dejun la barul de lângă cazarea noastră am descoperit chiacchiere. Tocmai eram pe punctul de a înghiți ultima bucată din croissantul cu fistic ca să pot comanda o tavă cu ciurigăii italieni apetisanți când observ că domnul elegant care năvălise cu câteva secunde mai devreme în locație comandase deja toate bucățile din vitrină... Deoarece mai aveam puțin până la întoarcerea acasă, mi-a mai rămas o singură șansă: să cumpăr chiacchiere din aeroport. Chiar am reușit să găsesc un loc unde mă așteptau câteva bucăți de ciurigăi. M-am așezat la coadă, când femeia spaniolă din fața mea a strigat uimită: carnaval!, iar vânzătoarea îi și împacheta de zori toți ciurigăii. Așa că am ratat și această ocazie. Mai exista soluția de tip do-it-yourself care a dus la acest rezultat...
Bombe cu vișine din vișinată – Wednesday, 8 April 2020

Eu totuși voi continua să le numesc bombe cu vișine din vișinată. Avem nevoie de biscuiți (de tip popular), unt, zahăr, zahăr vanilat, cacao, vișine din vișinată și apă.
Amintindu-mi de gustul acestor „bombe“ mi-am completat foaia de ieșire din casă și m-am dus la magazin să cumpăr ingredientele. Din păcate am găsit doar biscuiți populari la kilogram în pungi sigilate și unt cu un conținut mai mic de grăsime.
După ce am mărunțit biscuiții, am adăugat cacaua cernută, iar deasupra am turnat siropul cu unt și am început să frământ cu mare grijă. Compoziția era foarte uscată din cauza biscuților și untului „degresat“, astfel că a durat o veșnicie până când am reușit să fac niște bombe uriașe câtuși de cât rotunde. În schimb gustul a compensat toate neplăcerile îndurate. Era gustul atât de binecunoscut din copilărie.
Cuibul de viespi – Monday, 6 April 2020

Vinerea trecută însă, spre marea mea surprindere, s-a băgat făină și chiar și drojdie, mai mult, drojdie proaspătă. Așa că am cumpărat 2 kg de făină și 5 (cinci) pachețele de drojdie mici. Casiera, cu care în aceste vremuri grele am început să ne cunoaștem și să ne simpatizăm, se uită lung la mine și îmi spune că dacă mai vreau, există bucăți mari de drojdie într-un loc mai ascuns din magazin și că pot să o bag chiar și în congelator, căci cine știe ce vremuri ne așteaptă. I-am mulțumit, dar nu i-am urmat sfatul. Și rău am făcut, căci a doua zi nici urmă de drojdie...
Ajungând acasă, simțeam nevoia să fac ceva bun și dulce, iar pentru că fusesem cuprinsă de binecunoscutul sentiment al alimentelor date pe cupoane, m-am conectat instinctiv la copilărie. Și am ales să fac un cuib de viespi.
Acest preparat dulce, făcut din aluat de cozonac, este bine întipărită în mintea copiilor din Transilvania. De fiecare dată când mergeam la bunica, eram întâmpinată cu mirosul de vanilie impregnat în bucătăria ei spațioasă. Abia așteptam momentul în care bunica mea deschidea cuptorul și apărea priveliştea fermecată cuibului de viespi, care se lipea de degete și avea un gust plin de savoare.
Așa că m-am apucat să frământ aluatul din făina de curând măcinată și drojdia proaspătă, am adăugat lapte, unt, ou, lapte, zahăr, zahăr vanilat, apoi am amestecat umplutura: untul, zahărul și zahărul vanilat.
După ce aluatul a crescut, l-am întins cu sucitorul, astfel încât să aibă o grosime de 0,5 cm, apoi pe suprafaţa lui am întins umplutura şi am rulat-o. Am tăiat rondelele, bucățile de „de cuib de viespi“ le-am așezat în 2 cratițe mai joase, am mai lăsat să crească puțin, apoi le-am pus la cuptor la foc mic. Când au început să prindă culoare, am turnat deasupra o cană cu lapte îndulcit cu zahăr și zahăr vanilat, am mai lăsat cuibul de viespi câteva minute la cuptor. Nici n-a apucat să se răcească ca lumea, ne-am și apucat să-l mâncăm. Nu înainte însă de a imortaliza cuibul de viespi de pe vremea pandemiei.
Pitaya – Wednesday, 4 December 2019

Fructul dragonului este originar din Mexic și e foarte popular atât centrul și sudul Americii, cât și în Asia. Este un aliment bogat în vitamina C, calciu și magneziu, recomandat pentru numeroasele sale beneficii. Dintre acestea fac parte, potrivit naturalfoodbenefits.com, următoarele:
1. Nu are colesterol și grăsimi saturate
Pitaya nu are colesterol și grăsimi saturate, care mențin la un nivel indicat tensiunea arterială. Semințele acestui fruct sunt bogate in acizi grasi polinesaturați Omega-3 și Omega-6, care reduc nivelul trigliceridelor și scad riscul tulburărilor cardiovasculare.
2. Bun antioxidant
Pitaya ajută la neutralizarea substanțelor toxice, previne radicalii liberi și protejează împotriva cancerului. Fitoalbuminele sunt cele care ajută la prevenirea apariției celulelor canceroase și contribuie la accelerarea procesului de eliminare a metalelor grele.
3. Sursă importantă de vitamina B și C
Printre numeroasele vitamine pe care le întâlnim la acest fruct exotic sunt vitamina B și vitamina C. Vitamina B1 crește nivelul de energie din corp și contribuie la stimularea metabolismului, în timp ce B2 este benefică mai ales pentru accentuarea poftei de mâncare, iar B3 acționează pentru reducerea colesterolului. Vitamina C din pitaya ajută la vindecarea cicatricelor, zgârieturilor și protejează, de asemenea, sistemul imunitar.
4. Hidratează pielea
Fructul originar din Mexic ajută și la refacerea țesuturilor pielii, mai ales în partea de hidratare. Pentru a acționa, este nevoie ca pulpa cremoasă să fie pasată bine și aplicată pe corp de cel puțin două ori pe săptămână.
Dulceață de piersici – Sunday, 4 August 2019

După ce am ajuns acasă, am spălat piersicii, le-am desfăcut de sâmburi, le-am tăiat în jumătăţi, apoi în bucăţi mai mici, am pus o cantitate destul de mare de zahăr peste ele și le-am lăsat circa o oră. După aceea le-am pus la fiert, iar la final am adăugat zeama de la o lămâie bio calabreză. A ieșit ceva sublim!
Nespolino – Sunday, 28 July 2019

De curând prietena mea din Calabria mi-a făcut o surpriză. Mi-a trimis nespolino – lichior preparat din sâmburi de nespole. Este o licoare care te unge pe suflet, atât de catifelată și cremoasă.
Pentru a prepara nespolino, se clătesc sâmburii de nespole, li se curăță coaja, apoi se taie în bucăți și se zdrobesc, după care se așază într-un borcan închis ermetic peste care se toarnă alcoolul și se lasă într-un loc întunecos, agitând borcanul din când în când. După câteva săptămâni (conform unelor rețete după 40 de zile) se prepară siropul din apă și zahăr, se lasă să se răcească și se adaugă peste compoziția din borcan. După câteva zile se strecoară folosind un tifon și se așază în sticle. Se mai lasă câteva săptămâni, cel puțin două, după care se servește. Prepararea necesită timp și energie, dar și rezultatul va fi pe măsură. Hai noroc, cin-cin!
Caisul fermecat – Thursday, 4 July 2019

Am spălat bine caisele, le-am tăiat în jumătate, am scos sâmburii, am pus câteva linguri de zahăr și le-am lăsat circa o oră ca să lase zeamă. Am adăugat sucul de la o lămâie bio calabreză și le-am pus la foc mic. După circa o oră, timp în care am amestecat gemul din când în când, am luat vasul de pe foc și am așezat gemul de caise în borcane. Am obținut câteva borcănașe de gem de caise bio, deosebit de gustos.
Documentându-mă în legătură cu originea caiselor, am dat peste un articol privind viața locuitorilor din Hunza, numită și Valea Vieții din nord-vestul Pakistanului, unde unul dintre secretele longevității de invidiat a băștinașilor constă în consumul caiselor în cantități imense. Caisul este unul dintre puținii pomi fructiferi care s-au putut adapta la asprimea climei din regiune. Caisele sunt mâncate crude în anotimpul cald, iar cantitățile care nu pot fi consumate sunt pregătite pentru iarnă într-un mod original. Caisele rămase sunt tăiate în două și puse la uscat pe tăvi uriașe de lemn, care sunt urcate apoi pe acoperișul caselor pentru ca soarele timid de vară să conserve principiile active, vitaminele și mineralele din valoroasele fructe. La fel sunt preparate și cireșele sau prunele. Sâmburii de caise sunt sparți, iar miezul este strâns cu mare grijă. După ce este uscat tot la soare, miezul sâmburilor este măcinat într-o făina din care femeile Hunza pregătesc aluat pentru pâine și prăjituri tradiționale. Caisele conțin mari cantități de vitamine B, un excelent element natural împotriva cancerului (sursa).
Dulceață de căpșuni – Sunday, 16 June 2019

Pitta’mpigliata – Sunday, 19 May 2019

Pitta’mpigliata este un preparat dulce tipic calabrez, care s-a născut în provincia Cosenza, într-un fermecător sat San Giovanni in Fior. Acest preparat dulce a fost pregătit în special cu ocazia nunților și la fel cu mai toate deserturile calabreze, și din acesta lipsește crema. Este un preparat dulce-uscat.
Pentru aluat avem nevoie de următoarele ingrediente: făină, ouă, ulei de măsline, suc și coajă de portocale, zahăr, lichior dulce, scorțișoară, praf de copt. Ingredientele necesare pentru umplutură sunt: miere, nuci, stafide, praf de cuișoare și de scorțișoară, lichior dulce, coajă de portocală și de lămâie.
Este un preparat dulce care seamănă puțin la gust cu baclavaua, un amalgam de savori și gusturi fine.
Compot de rubarbă – Thursday, 16 May 2019

La începutul verii rubarba se găsea din abundență și la piața din orașul meu natal, Brașov. Mama făcea mai ales compot, iar după moartea ei, am continuat tradiția de a face compot de rubarbă. La un moment dat, sora mea a mâncat la cineva un tort de rubarbă și a venit cu rețeta acasă. În ultimii ani s-au schimbat multe, sora mea a plecat din țară, iar tata a murit. Așa că, din păcate, la Brașov ajung din ce în ce mai rar...
Zilele trecute am avut o surpriză: intrând din întâmplare la Lidl, am zărit lăzi întregi de rubarbă. M-am bucurat foarte tare și am cumpărat o cantitate consistentă, din care, evident, am făcut compot. Am curățat „tijele“ de rubarbă, le-am tăiat, am pus apa la fiert, zahărul, apoi am lăsat circa 5-10 minute să fiarbă.
Nu am reușit să mă mai satur de compotul copilăriei mele, gustul atât de bine cunoscut care m-a dus înapoi în vremuri îndepărtate.
Am fost curioasă de unde provine și ce beneficii are această plantă atât de îndrăgită de mine. Spre marea mea surprindere am aflat că rubarba este o plantă originară din Tibet, care ulterior a fost cultivată şi în Europa. Datorită multiplelor beneficii pe care le are, în vechime a fost mai scumpă decât şofranul.
De la rubarbă se consumă doar tija. Frunzele sunt toxice şi pot fi chiar fatale. Conţin oxalaţi, toxine puternice, otrăvitoare, care sunt foarte periculoase dacă sunt consumate în cantităţi mari. Mâncatul în cantităţi mari de frunze de Rheum poate cauza dificultăţi în respiraţie şi arsuri ale cavităţii bucale şi a gâtului.
Rubarba a fost utilizată în scopuri medicale (ca laxativ) încă de acum câteva mii de ani, de către chinezi. Mai târziu, a ajuns pe continentul european – mai exact în Grecia – din Turcia, în secolul al XIV-lea, odată cu alte mărfuri care au tranzitat lumea islamică pe vechiul Drum al mătăsii, scrie bucatareli.com.
Tot datorită rutelor comerciale care traversau ţările de la Marea Caspică, rubarba a ajuns în Rusia, unde a crescut ca plantă sălbatică timp de câteva sute de ani. (sursa)
Dulceață de nespole – Thursday, 16 May 2019

După ce am spălat bine fructele, le-am decojit, după care am scos sâmburii și am tăiat nespolele în două, apoi în patru. Am adăugat circa jumătate de cantitate de zahăr, am amestecat totul și am lăsat circa două ore ca să lase zeamă. Deoarece am primit și lămâi bio, tot din sudul Italiei, am stors o lămâie și am adăugat-o la compoziția din fructe și zahăr. După circa 50 de minute de fiert la foc mic, am așezat dulceața într-un borcan, căci doar atât mi-a ieșit.
Am obținut o dulceață de nota zece.
Nisper japonez – Monday, 13 May 2019

Fructele sunt in general rotunde-eliptice, coaja lor au o culoare de la galben pal până la portocaliu strălucitor, iar culoarea pulpei variază de la crem la portocaliu, miezul e dulce-acrișor, cu o aromă ce te duce cu gândul la gutuie.
La Tropea moșmonii încă nu erau copți. Amintindu-i prietenei mele acest fapt trist, ieri seară am avut surpriza să primesc de la ea, printre alte bunătățuri, și o cutie de nespole. Nu am rezistat și am înfulecat imediat vreo 10 fructe mari, aromate, foarte gustoase.
Moșmonul japonez (numit uneori și nisper japonez) este un arbust mare, frunzele sale nu sunt căzătoare, ci e verde pe toată durata anului. Este unică între pomii fructiferi prin faptul că de obicei înflorește la sfârșitul toamnei sau începutul iernii, iar fructele se coc la sfârșitul iernii sau în primele săptămânii ale primăverii.
Fructul are niveluri mari de zaharuri, acizi și pectină. Se consumă proaspătă sau se prepară din ele salate de fructe, dulceață, tarte de fructe, budincă, fructe însiropate, peltea sau chutney. Siropul de moșmon japonez amestecat cu alte ingrediente se folosește în medicina tradițională chineză pentru tratarea faringitei și ca expectorant, pentru tulburări digestive și respiratorii. Din nisper se poate face și vin.
Surprinzătorul chitru – Sunday, 6 January 2019

Am avut norocul ca înainte de Crăciun să primesc de la prietena mea o ladă plină de citrice netratate din sudul Italiei, Calabria. Lada era plină de portocale, lămâi, bergamote, pomelo, grepfrut, chitru și mandarine. Până acum nu am mâncat chitru, ci doar am admirat în Taormina fructele mari, galbene, care arată ca niște lămâi-gigant.
Mi-a luat ceva timp până am găsit denumirea în limba română, căci în italiană se numește cedro. Definiția din DEX este:
chítru sm [gr. ϰίτρος] – Arborele Citrus medica, originar din Asia, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile.
Chitrul (Citrus medica) face parte din familia citricelor, este originară din Birmania și India, iar în Europa a ajuns în secolul al III î.Hr. Florile de chitru sunt mari, în faza de boboc au culoare roșie- violacee, după care ajung să fie albe. Fructele sunt galbene, mari, foarte parfumate, seamănă cu niște lămâi imense, au coaja groasă, iar miezul este la fel de zemos ca cel de la lămâie, și au multe semințe. Din uleiurile esențiale extrase din stratul exterior al cojii de chitru se prepară cunoscutul lichior din Corsica, numit cedratine.
Fructele se pot consuma proaspete, e foarte gustoasă până și partea albă de sub coajă. Cojile se folosesc pentru prepararea dulcețelor, marmeladei, siropurilor, iar coaja confiată este folosită mai ales în patiserie.
Chitra conține zaharuri, săruri minerale, fibre, acid citric, vitamine (mai ales vitamina C, importantă pentru dezvoltarea sistemului imunitar al organismului). Se poate folosi și pentru a accelera digestia, mărunțind coaja și fierbând-o circa 20 de minute.
Supă de linte persană – Tuesday, 1 January 2019

Dacă tot sunt marcată de vizita făcută anul trecut în Iran, am ales să pregătesc o supă de linte persană. Atât ca ingrediente, cât și ca gust este diferită de supa de linte tradițională ungurească.
Diferă, dar e delicioasă.
Am folosit linte verde, ceapă, morcovi, tulpini de țelină (apio), roșii, lămâi uscate, ulei de măsline, mentă uscată, turmeric, sare, piper, frunze de pătrunjel, boia dulce, sumac și suc proaspăt de lămâie.
Am călit ceapa tăiată mărunt, după care am adăugat morcovii și tulpinile de țelină. Le-am lăsat să se călească câteva minute, apoi am adăugat apă și restul ingredientelor, mai puțin roșiile decojite și tăiate și lămâile uscate puse în apă. După ce au fiert 30 de minute, am adăugat roșiile și lămâile, le-am mai fiert puțin. Eram foarte nerăbdători să o gustăm, astfel că abia a avut timp să se răcească puțin, că am și mâncat-o. Pe toată. Sperăm să ne aducă bani și belșug din plin. Că la gust a fost nemaipomenită.
Meshkoofi – Sunday, 30 December 2018

Meshkoofi este un desert Iranian şi este perfect pentru a fi servit la dineuri sau la întrunirile de familie, deoarece se poate face cu o zi înainte. Acest lucru este chiar indicat, căci astfel are timp să se răcească la frigider și gusturile să se armonizeze. De regulă nu ofer rețete, dar de astă dată fac o excepție, și voi descrie cantitățile exacte de ingrediente, precum și modul de preparare. E bine de știut că se prepară extrem de repede, în maxim 15 minute.
Ingrediente:
• 5 linguri de zahăr
• 4 linguri de amidon de porumb
• 0.5 l apă (eu am folosit lapte pentru ca gustul să fie mai catifelat)
• 1 lingură de apă de trandafiri iraniană
• 2 linguri de șofran, înmuiat în apă fierbinte
• 2 linguri de migdale decojite, tăiate
• 1 lingură de cardamom verde măcinat
• fistic verde și firicele de șofran pentru ornat
Mai întîi am pregătit șofranul. Deoarece în contact cu apa caldă șofranul eliberează foarte multe arome, peste șofran se toarnă apă fierbinte până este complet acoperit și se lasă câteva minute. Într-un vas se amestecă amidonul de porumb cu puțină apă rece, până se omogenizează, se adaugă laptele și se pune la fiert până dă în clocot. Apoi se incorporează zahărul, șofranul, migdalele tăiate, cardamonul, iar la sfârșit apa de trandafiri. Se mai fierbe 5 minute, apoi se toarnă în pahare și se decorează cu fistic tocat mărunt și firicele de șofran. Se lasă să se răcească la frigider minim 3/4 ore. Dacă de revelion avem musafiri și vrem să-i impresionăm cu o delicatesă orientală, meshkoofi este alegerea perfectă. Cu acest preparat rapid și exotic vă doresc LA MULȚI ANI!
« pagina precedentă
(Pagina 1 din 7, în total 97 însemnări)
pagina următoare »