Fursecuri fragede cu nuci și merișoare – Thursday, 20 December 2018

Aceste fursecuri se prepară relativ repede, sunt un deliciu, pur și simplu nu te mai saturi de ele. Conțin din abundență bucăți de ciocolată, merișoare, stafide și o cantitate considerabilă de nuci măcinate. Pentru prepararea lor am mai folosit unt, ouă, făină, extract de vanilie, și deoarece mai aveam lămâi și bergamote netratate din Calabria, am adăugat și din coaja lor la aluat.
Le-am preparat acum cu gândul că vor „supraviețui“ până de Crăciun. Dar m-am înșelat...
Brioșe persane cu cardamon – Saturday, 24 November 2018

Datorită compușilor săi, cardamonul este benefic sistemului digestiv și crește apetitul. Consumul cardamonului ajută la diminuarea gazelor din tubul digestiv, poate preveni greață și vărsăturile, și diminuează aciditatea gastrică. Însă se recomandă un consum moderat.
Cardamonul poate fi benefic și pentru buna funcționare a rinichilor și a tractului urinar. De asemenea poate fi folosit pentru tratarea ulcerelor bucale, infecții ale tractului urinar, bronșită și pentru circulația sângelui în plămâni. Supranumit de arabi „planta iubirii“, cardamomul este, printre altele, afrodisiac, fiind amintit și în cartea O mie și una de nopți. De asemenea are și un efect răcoritor, perfect pentru zilele caniculare.
Pentru că acum e frig și o vreme posomorâtă, am decis să pregătesc aceste bombe de savoare.
Acum în toată casa este un miros plăcut, exotic, care îmi aduce aminte de zilele călduroase, chiar caniculare din acel oraș din deșert, în care timpul parcă s-a oprit...
Pentru prepararea brioșelor am folosit ouă, zahăr tos, iaurt grecesc și, deși în rețeta originală era trecut ulei vegetal, am folosit unt, cardamon proaspăt măcinat, apă de trandafiri, făină, praf de copt și semințe de susan.
După amestecarea ingredientelor, le-am așezat în forma de brioșe, am presărat semințe se susan și le-am băgat la cuptor. După ce s-au copt, le-am servit la micul dejun, așa calde cum erau. Abia am reușit să pun deoparte două bucăți, ca să le fotografiez.
Mere în foietaj – Tuesday, 20 November 2018

În această seară am pregătit și eu câteva mere în foietaj, un desert lejer, care se prepară foarte repede și nu necesită multă bătaie de cap. Am decojit 6 mere, am scos miezul, le-am tăvălit prin zahăr tos amestecat cu scorțișoară. Am tăiat fășii un pachet de aluat foietaj, apoi am învelit merele de jur împrejur cu aluat, până ce le-am „îmbrăcat“ complet pe toate.
În mijlocul fiecărui măr am așezat câte o lingură de dulceață de gutui, apoi le-am așezat pe o tavă, după care le-am introdus în cuptorul încălzit și le-am lăsat circa 40 de minute. Noi le-am mâncat pe toate imediat după ce le-am scos din cuptor, așa că nu-mi dau seama dacă ar fi fost sau nu mai gustoase reci...
Sharbat – băutură răcoritoare și sănătoasă – Monday, 29 October 2018

Ajunși la Teheran, fiind „ajunul“ Ashurei, când peste tot se servește ceai delicios cu multe cuburi de zahăr, apă la pahar sau sticlă, apă de trandafiri rece ca gheața. Am fost răsfățați de toată lumea, ceea ce a continuat și la autogara de unde am luat autocarul VIP spre Bandar Abbas. În timp ce așteptam, căci ora de plecare a curselor este doar orientativă, ne-am împrietenit cu un tânăr iranian foarte drăguț, care ne-a invitat la câte un pahar de sharbat. Era foarte cald, iar noi eram epuizați după o zi întreagă de plimbat prin Teheran, așa că l-am savurat din plin.
Sharbat este o băutură dulce, populară din vestul și sudul Asiei, preparată din fructe sau petale de flori, de obicei servit rece. Sharbatele populare sunt făcute din unul sau mai multe dintre următoarele: semințe de busuioc, apă de trandafiri, petale proaspete de trandafir, lemn de santal, hibiscus, lămâie, portocală, mango, ananas, Grewia asiatica și semințe de chia.
Termenul provine din cuvântul arab „sharbat“, care înseamnă o băutură de zahăr și apă, și a fost menționată pentru prima dată în secolul al XII-lea, în cartea persană Zakhireye Khwarazmshahi, unde sunt descrise mai multe tipuri de sharbat de pe teritoriul Iranului de astăzi.
Sharbatul a fost introdus în India de moguli în secolul al XVI-lea, iar pentru servirea lui la rece a fost adusă gheață din Himalaya. În grădinile Palatului Otoman, condimentele și fructele folosite în sherbet au fost cultivate sub controlul farmaciștilor și doctorilor Palatului.
În Occident pentru prima dată sharbatul e documentat de italieni, descriind ce băutură răcoritoare beau turcii. Cuvântul intră în italiană ca sorbetto, care apoi devine sorbet în franceză.
Sharbatul a fost făcut în mod tradițional cu suc de trestie, dar în zilele noastre este făcut cu zahăr și apă. Se adaugă uneori lămâie verde pentru a îmbunătăți textura și aroma sharbatului. Mierea este, de asemenea, frecvent utilizată ca îndulcitor. Sherbetul poate avea diferite arome: lămâie, rodii, gutui, căpșuni, cireșe, portocale, trandafiri, flori de portocale, tamarind, dud etc.
Cea mai comună aromă de sharbat este, probabil, de trandafir. Metoda folosită de turci pentru a face sharbat de trandafiri implică frământarea petalelor de trandafir proaspete cu puțin acid citric sau zahăr pentru a elibera parfumul lor. Dacă se utilizează zahăr, petalele sunt lăsate în frigider peste noapte și se adaugă o cantitate mică de suc de lămâie în ziua următoare. Acest amestec conținând petale se numește gül mayası și poate fi adăugat la o bază de zahăr și apă pentru a face un topping pentru diverse deserturi.
În Iran este îndrăgit tokhmeh sharbat, o băutură răcoritoare din sharbat de tradafiri în care plutesc semințe de chia. Pe lângă hidratarea organismului, tokhmeh sharbat are multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea tensiunii arteriale și este o sursă bună de antioxidanți și acizi grași omega-3. Este folositoare și în diete de slăbire, deoarece când se adaugă în apă, semințele de chia se umflă considerabil, ajutând la umplerea stomacului, astfel se pot evita gustările de pe parcursul zilei.
Lasagna bolognese – Sunday, 28 October 2018

Zilele trecute am avut un oaspete din sudul Italiei, Calabria. Încercând să-l familiarizăm cu mâncarea românească, am tot cutreierat restaurantele cu specific românesc. Am mâncat sarmele, tochitură, pește în saramură, mici, fasole cu ciolan etc. Peste nici 2 zile ne-a întrebat unde poate mânca o porție de paste, căci îi este poftă. Deh, obișnuința...
După ce i-am preparat o porție de lasagna, a fost foarte bucuros și a mâncat chiar două porții, ceea ce până atunci nu a mai făcut...
Deși s-a întâmplat în urmă cu vreo 20 de ani, dar parcă a fost ieri, când am mâncat pentru prima dată lasagna în Veneția. Era o lasagna obișnuită, având cinci straturi – adică exact numărul ideal pentru o lasagna tradițională. Era făcută de mama patronului într-un mic restaurant după o rețetă de familie, tradițională, care se transmite din generație în generație. Atunci mi s-a părut că nu poate fi întrecut. După un timp mi-am dat seama că au dreptate cei care spun că cea mai bună lasagna se mănâncă în regiunea Emilia-Romagna, care este cunoscută pentru rețeta excelentă de lasagna bolognese.
Lasagna este un preparat tradițional mai ales în Italia de Nord, dar se mănâncă în toată Italia, de la nord la sud, de la vest la est. Rețeta ei fusese menționată chiar și în cărțile de bucate din Roma Antică. Potrivit istoricilor culinari, lasagna a fost, probabil, cea mai veche formă de paste. Făşii de lasagna erau așezate la soare să se întărească apoi erau tăiate în bucăți mai mici. Se presupune că lasagna medievală era un fel de mâncare cremos, dulce, asemănător cu clasicele macaroane cu brânză din ziua de azi.
Pentru a prepara lasagna, avem nevoie de pasta care poartă același nume, îi găsim în comerț, uscat sau proaspăt. Totodată trebuie să pregătim și un sos bechamel, eu prefer să-l fac cu unt și lapte, încerc să evit margarina.
Ragù, sosul de carne, este unul din ingredientele principale ale lasagna bolognese. Pentru prepararea lui folosesc roșii tăiate cuburi, sos de roșii, totodată 50% carne de vită și 50% carne de porc. Parmezanul face parte tot din ingredientele folosite pentru lasagna bolognese gustoasă.
Pe fundul unei tăvi din lut specială pentru lasagna am așezat un strat de bechamel, apoi a urmat foaia de lasagna, iar un start de bechamel peste care am pus ragù, apoi parmezan și tot așa mai departe. Pe ultima foaie de lasagna am pus sos bechamel peste care parmezan din abindență. L-am așezat în cuptorul încins în prealabil și l-am ținut circa 20 minute. Nici n-a apucat să se răcească măcar un pic, că a și fost mâncată...
Delicioasa annonă – Wednesday, 24 October 2018

Arborele de annona se simte bine de-a lungul tropicelor, la altitudini cuprinse între 1 300 m și 2 600 m. Deși este sensibil la îngheț și nu suportă zăpada, din când în când trebuie să aibă parte de perioade de temperatură scăzută, altfel arborele va înceta a mai face fructe.
Originar din Anzi (cultura Moche din Peru a fost fascinată de acest fruct și a folosit deseori desenul lui ca decorație pentru obiectele de ceramică), este cultivată în întreaga Americă, inclusiv în Hawaii. În regiunea mediteraneană, se cultivă în principal în sudul Spaniei, Portugalia și sudul Italiei (mai ales în Calabria), iar mai nou se poate regăsi și în mai multe țări din Africa, Orientul Mijlociu și Oceania.
Fructele sunt cele mai bune pentru consum atunci când sunt mari, verzi, de culoare uniformă, fără crăpături sau cu piele rumenită. În cazul în care se culeg crude, ele devin coapte în câteva zile la temperatura camerei.
Diferitele soiuri de annone au diferite arome, texturi și forme. Aroma variază de la foarte dulce la acidic, iar gustul annonei, în funcție de soi, poate semăna cu cel al ananasului, bananelor, perelor, papayei, căpșunilor și merelor.
Annonele sunt o sursă excelentă de vitamina B6, vitamina C, fibre și riboflavină. În plus, au efect antioxidant.
Zacuscă de vinete – Monday, 10 September 2018

Pe vremea aceea locuiam într-un bloc de pe Bulevardul Victoriei, iar o pajiște imensă cu un teren de joacă (la vremea aceea foarte modern) despărțea blocul nostru de Școala nr. 8, în care am petrecut 8 ani de generală. Foarte aproape de bloc se afla imensa piață. Țin minte că așteptam așa-zisa „ziua recoltei“ ca să ne facem cumpărăturile pentru pregătirile de iarnă.
Conform tradiţiei, după recolta de toamnă mai toate familiile pregăteau zacuscă pe care o conservau în borcane mai mici sau mai mari, pentru iarnă. Încă din timp strângeam rația de ulei, ca să facem renumita zacuscă. Era de neconceput să nu ai zacuscă în cămară sau pivniță. Apoi vremurile s-au schimbat, o lungă perioadă de timp am „uitat“ să fac zacuscă.
Îmi place să mă trezesc dis de dimineață, căci acum, la început de toamnă sunt foarte plăcute diminețile mai răcoroase, în aer se simte deja melancolia de toamnă, dar când răsare soarele, razele sale sunt încă în plină putere. Totodată îmi plac și apusurile. Îmi place să mă plimb pe digul care înconjoară aproape în întregime lacul Morii din București. Asfințitul soarelui mă liniștește și îmi dă o stare de bine. Totodată îmi place să mă întorc acasă, căci mirosul de ardei copți, vinete coapte, saramura gogoșarilor sau castraveților se simte în tot cartierul Crângași. Aceste miresme m-au îndemnat să fac o porție de circa 10 borcane de zacuscă. Ultima oară pregătisem zacuscă în urmă cu 10 ani, țin minte că atunci m-am cam chinuit și am jurat că nu o să mai fac în vecii vecilor. Dar iată că am îmbătrânit și, în amintirea vremurilor de altădată, m-am apucat și chiar mi-a făcut plăcere.
Zacusca este un un fel de mâncare preparat din legume coapte, care se întinde pe pâine. Ea poate fi întâlnită în numeroase țări din Balcani. Nu prea se cunoaște țara de origine. După unii, ea provine din Armenia, alții consideră că este originară din Georgia, de unde a ajuns în Moldova, apoi și în Transilvania.
Pentru a prepara zacuscă, avem nevoie de vinetele coapte, gogoșari (și/sau ardei capia) copți, ceapă, bulion. Mai pot fi adăugate ciuperci, morcovi, dovlecei, fasole boabe etc. În funcție de ingredientele folosite, există un număr mare de varietăți de zacuscă. Evident că la prepararea ei avem nevoie și de ulei, iar cele mai folosite ingrediente sunt piperul și foile de dafin.
Cuvântul zacuscă este de origine slavă (закуска, zakuska), la origine având înțelesul de „gustare“ sau „aperitiv“. Rădăcina slavă a cuvântului (кус, kus) înseamnă gustos, delicios sau a mușca.
Un preparat similar din Bulgaria se numește „lutenița“, iar Lipovenii au creat o rețetă autentică de zacuscă cu pește.
Eu m-am limitat la prepararea unei porții de zacuscă clasică cu vinete, gogoșari, ardei capia, ceapă, bulion, ulei, sare, piper negru și foi de dafin. Nimic extraordinar. Și totuși, a ieșit o bunătate de zacuscă, pentru că l-am preparat cu dragoste și chef.
« pagina precedentă
(Pagina 2 din 7, în total 97 însemnări)
pagina următoare »