Ceaiul de mentă – Sunday, 25 March 2018

După ce am crescut şi am mai ieşit în lume, am cunoscut mai ales Orientul Apropiat, dar şi unele zone din Maghreb – care, potrivit unei zicale arabe, este o pasăre sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă Tunisia, iar cea stângă, Marocul – mi-am dat seama de importanţa și efectele benefice ale ceaiului de mentă.
Prima reîntâlnire cu ceaiul de mentă a fost la Ebla (astăzi Tell Mardikh, Provincia Idlib, Siria) un oraş antic la aproximativ 55 km sud-vest de Aleppo. Este cel mai faimos pentru Tăbliţele de la Ebla, o colecţie de circa 20 000 de tăbliţe cu cuneiforme, datând din jurul anului 2500 î.Hr., scrise în sumeriană. Era vară, arşiţă şi zona era pustie. Pe o bancă stătea un paznic-casier morocănos, care, după ce am cumpărat de la el câteva copii din plastic ale unor tăbliţe cu cuneiforme, ne-a cinstit cu câte un ceai de mentă, cu menta culeasă direct de sub banca pe care stătea. A fiert apa cu zahărul, apoi a aşezat frunzele de mentă în ceainic. După circa 5 minute a turnat ceaiul în pahar şi ne-a servit. A fost delicios, şi, deşi era fierbinte, ne-a ajutat mult să descoperim ruinele ziguratului de la Ebla.
A doua întâlnire cu ceaiul fierbinte de mentă a fost tot în timpul unei arşiţe puternice, la Petra, în Iordania. Petra („Oraşul Roz”) este un fost oraş antic, situat în Iordania. Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă. Cel mai cunoscut dintre aceste temple fiind „Trezoreria” („Al Khazneh”), cu stilul ei grecesc și înălţimea de 42 m, unde s-a turnat şi finalul filmului „Indiana Jones şi Ultima cruciadă”. După ce am parcurs circa 6 km şi ne-am clătit ochii cu una din cele şapte noi minuni ale lumii, ne-am aşezat în faţa Trezoreriei ca să bem un ceai de mentă fierbinte. Şi aici zahărul era pus la fiert împreună cu apa, după care se adaugă menta proaspătă. Nu am reuşit să-mi dau seama unde se cultivă menta. Oricum, ceaiul a fost delicios şi revigorant, mai cu seamă că mai aveam de parcurs pe jos circa 3 km prin defileul Sik şi trebuia să facem faţă tentației beduinilor, care veneau ţanţoşi călare, pe cămile sau cu caleaşca şi ne întrebau dacă nu dorim să mergem cu „taxiul”.
A treia întâlnire se leagă de vizita în Moroc. Primul ceai verde cu mentă marocan l-am băut la riadul din Marrakech ca welcome-drink. Ingredientele simple ascund însă o tradiţie fascinantă care simbolizează ospitalitate, prietenie, generozitate, fiind de neînlocuit în interacţiunile zilnice. I se mai zice şi „berber whiskey”. Spre surprinderea mea, ceaiul nu a fost preparat de proprietăreasa riadului în care am locuit, ci de tatăl ei, capul familiei. Se spune că ceaiul a fost introdus în Maroc în timpul domniei lui Moulay Ismail (1672-1727), însă el a devenit popular de-abia la jumătatea secolului al XIX-lea. Închiderea unor porturi baltice în timpul Războiului din Crimeea de pe la mijlocul secolului al XIX-lea i-a determinat pe britanici să găsească noi piețe de desfacere în Tanger și Essaouira. Astfel, treptat, ceaiul a cucerit inimile marocanilor. Deci în doar 150 de ani, în Maroc ceaiul a devenit un ritual şi un laitmotiv cotidian.
Ingredientele ceaiului pot varia ușor atât în funcție de regiune, cât şi de anotimp. Există mai multe metode de pregătire a ceaiului marocan. De regulă mai întâi se călesc frunzele de ceai verde cu apă fierbinte, după care se lasă la infuzat în ceainic, în apă fierbinte, apoi se pune zahărul cubic. Se folosește o cantitate mare de zahăr, chiar și 12-15 cuburi la un ceainic. Ceaiul de mentă marocan este extrem de dulce. Frunzele proaspete de mentă se pun în pahare, iar peste ele se toarnă băutura.
Chiar şi turnarea ceaiului în pahare este o adevărată artă, un spectacol, ce presupune multă îndemânare. Ceaiul marocan este turnat din ceainic de la o înălțime de până la 60 de cm, ceea ce conferă băuturii un aspect spumos.
În Egipt nu am băut ceai de mentă, dar am aflat de la un amic că şi în sudul Egiptului, la Assuan, se obişnuieşte să se bea ceai cu mentă. Assuan este un oraş situat la sud de Luxor, care este unul dintre cele mai însorite oraşe din Egipt, cu un mediu african uimitor. Acolo Nilul oferă cel mai frumos peisaj, curgând printre stânci de granit şi desert.
Revenind la ceaiul de mentă egiptean, practic frunzele de ceai verde sau negru se lasă la infuzat, peste câteva minute se adaugă şi frunzele de mentă, se mai lasă 2-3 minute, apoi se servesc. Zahărul se adaugă separat.
Biscuiţi spriţaţi de casă – Monday, 19 March 2018

Îmi aduc aminte de întrunirile, ca între fete, cu prietenele mele, când ne îmbrăcam frumos şi ne adunam, prin rotaţie, pe balconul uneia dintre noi. Făceam câte o cafea INKA, o serveam în ceştile moştenite de la bunici, străbunici şi, după modelul serialelor Onedin şi altele, serveam la cafea şi câte un fursec, o prăjiturică, la fel ca la ceaiul de la ora cinci. Cred că eram prin clasa a IV-a, când într-o după-amiază am plecat de acasă să ne întâlnim la o cafea la o prietenă care locuia prin apropiere. M-am simţit atât de bine, încât am uitat să mai merg acasă. Se întunecase deja, iar părinţii mei lucrau în schimbul doi, deci ajungeau acasă seara târziu. Practic am pierdut noţiunea timpului. La un moment dat sună cineva la uşă. Spre surprinderea mea era tata şi era foarte nervos. Ajuns acasă de la serviciu şi văzând că nu sunt nicăieri, a început să mă caute cu disperare. A luat la rând toţi vecinii, colegii, prietenii şi într-un final m-a găsit. N-am să uit această întâmplare cât oi trăi. Ţin mine că la şueta respectivă lângă cafea, prietena mea a servit biscuiţi spriţaţi de casă, făcuţi cu untură, căci aveau rude la ţară şi de acolo mai primeau câte un borcan cu untură, căci untul nu se mai găsea de mult.
Cafeaua Inka redescoperită mi-a depănat aceste amintiri şi pentru că râvneam după gusturile copilăriei mele am cumpărat un borcan de Inka şi am preparat o cantitate mare de biscuiţi spriţaţi, de astă dată cu unt, după o reţetă de la bunica mea, găsită în caietul cu reţete şi notată acolo în anul 1972. Au ieşit nemaipomeniţi.
Prepararea e ușoară, necesită doar şase ingrediente: făină, zahăr, zahăr vanilat, unt, ouă şi un praf de bicarbonat. Aluatul se dă prin maşina de tocat cu formă specială, apoi se aşează la cuptor.
Sunt fragezi, delicioşi şi se păstrează vreme îndelungată. Se pot servi lângă cafea, ceai, cacao sau pur şi simplu dacă avem nevoie să ne conectăm la anii copilăriei, cel puţin în cazul celor de vârsta mea...
Biscuiţi cu lavandă – Sunday, 18 March 2018

Fiind iarnă, nu am putut admira lanurile de lavandă, în schimb am fost marcaţi de atmosfera pitorească, de oamenii foarte comunicativi şi drăguţi, de ospitalitatea localnicilor. Chiar şi labradorul băiatului meu a fost primit în restaurante şi cofetării, unde a primit câte un bol cu apă. Am fost foarte impresionaţi de acest loc. Recomand cu căldură Echo Restaurant & Cafe, unde puteţi consuma fie o cafea excelentă pe terasa care are o panoramă superbă spre lac, fie un meniu proaspăt şi bogat, deşi nu foarte dietetic.
Întâmplarea a făcut că de Crăciun să primesc, de la nişte prieteni dragi, cartea „Gastro-cadouri”. În acest volum frumos editat sunt cuprinse multe idei originale de cadouri pe care le poţi prepara acasă, în bucătărie: fursecuri, sosuri, sărăţele, budinci, care, ambalate în mod original, inventiv, pot fi cadouri personalizate pentru cei dragi. În această carte am citit şi despre fursecurile cu lavandă. La început mi s-a părut ciudată asocierea dulciurilor cu levanda, dar am fost curioasă de rezultat, mai ales că lavanda este de obicei asociată cu relaxarea, dar are și multiple beneficii pentru sănătate. Parfumul plăcut al lavandei înlătură stresul și anxietatea, în timp ce ceaiul de lavandă este foarte eficient în combaterea insomniei. Uleiul esențial de lavandă, fiind un excelent tonic pentru sistemul nervos, combate migrena și depresia, iar aroma de lavandă înlătură senzația de epuizare mentală. Extern, uleiul de lavandă hidratează pielea în profunzime, redându-i strălucirea, prevenind apariția acneei si a ridurilor. Totodată, folosit in timpul spălării pe cap, înlătură mătreața. Polifenolii, antioxidanții din lavandă pot reduce arsurile de stomac și ameliorează problemele digestive.
Aceste fursecuri se prepară din următoarele ingrediente: făină, ouă, zahăr, zahăr vanilat, praf de copt, zahăr vanilat şi desigur o cantitate nu tocmai mică de flori de lavandă uscate şi măcinate. Au ieşit delicioase, cu un gust sofisticat. Nu cred că ajung să le fac cadou...
Tartă cu cremă de vanilie şi vişine – Friday, 2 March 2018

Documentându-mă despre calităţile vişinelor, am citit că aceste fructe sunt bogate în substanţe benefice pentru organism şi pot ajuta în curele de slăbire, pentru că, în timp ce conţin numeroase vitamine (A, complexul B, C, E) şi săruri minerale (calciu, fier, magneziu, zinc, potasiu) cu proprietăţi antioxidante şi regenerante, au doar puține calorii. Vişinele au efecte benefice în prevenirea şi ameliorarea osteoartritei, a durerilor musculare, a gutei, insomniei, afecţiunilor de rinichi şi a digestiei, totodată menţin circulaţia normală a sângelui prin conținutul de antociani, antioxidanţi puternici care au şi proprietăţi anticancerigene. Antioxidantul quercitină ţine sub control nivelul colesterolemia, iar vitamina C are rol esenţial în sinteza colagenului, care menţine elasticitatea pielii şi împiedică formarea ridurilor. Deci în loc să cheltuim o grămadă de bani pe creme de firmă, mai bine să mâncăm multe vişine, chiar dacă anul trecut aceste fructe frumoase și sănătoase au fost destul de scumpe.
Cornuleţe fragede cu umplutură de nuci – Wednesday, 28 February 2018

S-au închis şcolile, s-a oprit circulaţia de parcă e sfârşitul lumii. În tinereţe nu suportam când vârstnicii veneau cu „ehei, pe vremea mea…”, însă cu trecerea timpului adesea mă trezesc că şi eu folosesc aceleaşi cuvinte nesuferite. Deci pe vremea mea se întâmpla ca în Braşov să ningă atât de mult, încât nici nu puteam ieși pe stradă, iar frigul de afară era aproape insuportabil, stăteam cu paltoanele pe noi și în casă. Am supravieţuit, iar acum îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada copilăriei, când mama îşi punea ceasul să sune şi se trezea în toiul nopţii, căci doar atunci aveam presiune la gaz, ca să ne pregătească câte ceva de-ale gurii, în special dulciuri. Părinţii ei, bunicii mei materni, locuiau în „vârful” Dealului Melcilor, aveau o curte imensă cu nenumăraţi nuci uriaşi, care, spre bucuria noastră, dădeau roade bogate. Astfel că din toamnă până de Paşti noi aveam întotdeauna nuci. Iar din nuci mama făcea tradiţionalul beigli, cozonacul unguresc cu umplutură de nucă, căci mac nu se găsea, multe cornuleţe şi cel mai simplu fel de mâncare erau pastele, evident fără ouă, presărate cu nucă dată prin maşină, amestecată cu zahăr.
Frigul, zăpada, nostalgia m-au făcut să prepar cornuleţele fragede, dintr-un aluat clasic, din făină, drojdie, amestec de untură şi unt, puţin zahăr. Umplutura de nuci se prepară separat, la fel ca în cazul beigliului. Din zahăr şi apă se face un sirop, în care se aşează nucile măcinate, stafidele, un vârf de cuţit de scorţişoară măcinată şi zahăr vanilat.
Toată casa mirosea a scorţişoară, asta şi din cauza vinului fiert, obligatoriu pe asemenea vreme...
Cotlet de porc cu cimbru şi lămâie – Sunday, 11 February 2018

Aproape vizavi de Hotelul Evripides, unde ne-am cazat, se află O Telis Mprizoles, unde mănânci cel mai gustos cotlet de porc cu cimbru şi lămâie, vizitat mai ales de localnici. Un loc plăcut, simplu, în care, până ţi se aduce carnea, primeşti o uriaşă salată grecească şi, evident, nelipsita sticlă cu apă.
După ce am ajuns acasă, mi s-a făcut poftă de o porţie de carne a la Telis. Am cumpărat carne de porc, am pus-o la marinat cu vin roșu de Sicilia, ulei de măsline (adus din Grecia), sare şi câteva crenguţe de cimbru. După o zi am scos carnea şi am făcut-o la grătar. Deoarece sunt la dietă, am consumat-o fără garnitură, doar storcând zeama unei jumătăţi de lămâi, evident tot cumpărată din Atena.
Kourabiedes – Sunday, 11 February 2018

Am aflat că se numeşte Kourabiedes. Şi că această variantă a fursecurilor, cu o migdală în mijloc, se pregătește în special de Crăciun, dar în unele locuri se mai cheamă și fursecuri de nuntă.
Se pare că această prăjiturică își are originea în orașul iranian Tabriz, unde locuitorii majoritari, azerii, o numeau qurabiya. Rețeta a ajuns la greci prin otomani, sub numele de kurabiye (kuru = uscat și biye = prăjitură). Variațiunile acestei prăjituri se găsesc prin tot Orientul Mijlociu, dar o găsim și la albanezi (kurabie), bulgari (kurabiiki), spanioli (mai exact în Andaluzia) și chiar și în Mexic (polboron).
La prepararea acestor fursecuri se foloseşte, pe lângă făină, şi făină de migdale. Migdalele sunt ingredientele cele mai importante, de aici provine şi gustul specific. Există mai multe variante, mai multe reţete. Uneori se foloseşte şi Metaxa, ouzo sau apă de trandafiri. Pot avea forme diferite, de la biluţe până la semilună.
Ajungând acasă, am căutat reţeta şi m-am apucat de treabă. Nu este foarte uşor de făcut, iar ingredientele nu sunt ieftine, dar merită efortul deoarece prăjiturica este deosebit de fragedă, se topeşte în gură, şi este foarte gustoasă.
Ardei iuţi în oţet – Friday, 26 January 2018

Ardeii iuți fac bine la sănătate, căci sunt bogați în vitamine și antioxidanți cu puternice efecte antiinflamatoare ce pot reduce tensiunea și ameliora bolile cardiace. Pot ajuta și la scăderea în greutate, ca urmare a creșterii ușoare a ratei metabolice, astfel organismul arde mai repede grăsimea. Ardeii iuți proaspeți reprezintă o sursă excelentă de vitamina C, iar culoarea lor intensă indică un conținut ridicat de carotenoide, printre care antioxidanții luteină și zeaxantină, ce protejează vederea.
Şniţel de pui cu ierburi – Saturday, 20 January 2018

Recomand cu căldură acest loc din centrul Bratislavei – pentru mai multe detalii vezi aici.
După ce ne-am întors la Budapesta, pentru masa de revelion am preparat tot un şniţel, de astă dată însă din carne de pui şi folosind ierburi, arpagic verde, pătrunjel şi tarhon proaspăt tocat – rețeta o găsiți aici. Am „înviorat” puţin pesmetul crocant prin adăugarea unor ierburi proaspete. În loc de carne de pui se poate folosi şi carne slabă de vită sau porc, iar tarhonul poate fi înlocuit cu salvie, cimbru sau rozmarin.
Yayla – supa de iaurt – Saturday, 20 January 2018

De la sticla de lapte mi-am adus aminte de borcanele de iaurt, care erau mai mari şi mai umflate decât cele de smântână. Parcă şi gustul laptelui, iaurtului erau diferite pe atunci, poate şi deoarece se vindeau în sticlă, respectiv borcane.
La scurt timp după schimbările de la noi, am fost să vizităm Istanbulul, care, deşi este la mai puţin de 700 de km distanţă, este o cu totul altă lume. Eram fascinată de lumea aceea, de moschei, de marele bazar, lumea care ne tot sâcâia să cumpărăm ceva de la ei sau să se împrietenească cu noi. Într-o dimineaţă am găsit totuşi ceva familiar, şi anume sticla cu lapte. Chiar şi gustul semăna cu laptele copilăriei mele. Am găsit deci în sfârşit şi ceva care lega cele două lumi.
În urmă cu circa zece ani, la Pamukkale am descoperit şi borcanele de sticlă cu iaurt. Dar am mai descoperit ceva: supa de iaurt turcească, care se numeşte în turcă yoğurtlu çorba sau yayla çorbası, o specialitate a bucătăriei turceşti. Foarte gustoasă, se poate servi atât caldă, cât şi rece. La prepararea ei se folosesc pe lângă iaurt, orez şi mentă proaspătă sau uscată. Această bunătate de supă am gustat-o pentru prima dată la Ayvalik, preparată de proprietăreasa hotelului Bonjour Pansiyon. De la ea am învăţat reţeta pentru prepararea ei, iar de atunci nu mă mai satur de ea.
Detalii despre acest hotel găsiţi aici.
Chiftele, chifteluţe – Saturday, 20 January 2018

Denumirea de chiftele se trage de la turcescul köfte, dar spre deosebire de aceste preparate turceşti, în bucătăria românească, ca de altfel şi în cea maghiară, pe lângă carnea de vită se foloseşte, în primul rând carnea de porc. Dar se mai fac chifteluţe şi din carne de pui, curcan. Ele se consumă ca atare cu salată sau garnitură sau marinate în sos tomat. Mi s-a întâmplat ca în Creta să am neinspiraţia să cer Izmir köfte. Chelnerul s-a uitat îndelung la mine şi mi-a spus că aşa ceva nu există. După ce i-am arătat despre la ce fel de mâncare poftesc, mi-a spus că se cheamă soutzoukakia smyrneika. Sunt chiftele foarte aromate cu chimen şi scorţişoară, aşezate înt-un sos de roşii. Ajungând acasă, m-am documentat şi am aflat că Izmir köfte şi soutzoukakia smyrneika este una şi aceeaşi mâncare. Se spune că aceasta provine din oraşul Izmir, Smirna pe vremuri, şi a fost adusă în Grecia de grecii refugiaţi, care au supravieţuit distrugerii oraşului Smirna din 1922.
Minciunele – Saturday, 20 January 2018

Minciunelele se prepară din aluatul pentru gogoşi. După ce din coca întinsă se taie romburi, în fiecare din ele se face câte o tăietură la mijloc. Jumătate din romb se întoarce prin gaură şi astfel se obţine forma specifică a minciunelelor. Se prăjeşte în ulei abundent, apoi se presară zahăr pudră din belşug.
Primele minciunele au fost făcute în Imperiul Roman şi se numeau frictilia.
În zilele noastre minciunelele sunt preparate şi consumate mai ales în timpul fărşangului, este un preparat dulce tradiţional. Numeroase popoare europene, dar nu numai, au preparate dulci tradiţionale, care se aseamănă cu minciunelele şi sunt pregătite tot în această perioadă a anului, până în postul Paştelui. În Italia sunt considerate şi acum desertul tradiţional al carnavalului. În funcţie de zonă, italienii numesc minciunelele chiacchiere, fiocchetti, cenci, frappa, rosoni.
Chiar şi în România numele lor diferă de la o zonă la alta, de pildă în Teleorman se numesc scovergi, iar în Maramureş li se spun ciurigăi. Francezii le numesc bugne, bulgarii au kukurini, în Polonia găsim faworki, iar în Ucraina verhuni.
Gulaş vs. tocană – Saturday, 20 January 2018

După ce ne-am întors la Bucureşti, am rămas cu gândul la acel gulaş şi am preparat şi eu unul după reţeta tradiţională ungurească moştenită de la mama. Pe lângă carne, eu am mai folosit şi morcovi, ardei, fasole boabe. A ieşit o bunătate de mâncare, care diferea la gust şi la aspect de ceea ce am mâncat la Viena.
M-am documentat puţin ca să văd de unde provine gulaşul şi care este diferenţa între gulaş şi tocană. Mi-am dat seama că în diferitele culturi culinare denumirea de gulaş înseamnă altceva.
În limba română cuvântul gulaş, care se trage din limba maghiară, este definit în DEX ca: „tocană de carne cu cartofi sau cu găluşte de făină“. Iar definţia pentru tocană este: „mâncare cu sos, făcută din bucăţele de carne prăjite cu ceapă şi, uneori, cu adaos de cartofi (gulaş, papricaş); mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă“.
În bucătăria maghiară este o diferenţă mare între tocană şi gulaş în ceea ce priveşte modul lor de preparare. Menţionez că ambele au apărut în Câmpia Panonică, de unde s-au răspândit în numeroase ţări din Europa Centrală. În în Cehia şi în Slovacia se numeşte guláš, în Austria Gulasch auf Wiener Art, în Polonia gulasz, iar în România gulaş sau guiaş.
Potrivit reţetelor originale, în gastronomia maghiară tocana şi gulaşul sunt ambele preparate la ceaun, fiind „inventate“ de păstori, văcari, oieri.
Tocana se pregăteşte la foc mic prin fierberea în suc propriu a cărnii, fără adaos de ulei sau untură, cel mult o cantitate mică de apă şi se amestecă în continuu. Ceapa se prăjeşte separat, se adaugă boiaua de ardei, iar la final se amestecă cu carnea fiartă în suc propriu. Tocana astfel pregătită are un gust mai profund de carne decât gulaşul.
Tehnologia folosită la pregătirea gulaşului unguresc diferă de cel al tocanei. În ceaun se aşază carnea tăiată, de porc, vită sau miel, fără ulei sau untură, precum şi ceapa tăiată mărunt şi se fierbe la foc mare. În timpul fierberii se pune puţină boia şi sare, dar cantitatea mare de boia se adaugă la sfârşit, pentru ca gulaşul să capete o culoare cât mai vie.
Deci, potrivit bucătăriei maghiare, la Viena noi am mâncat mai degrabă o tocană de vită apetisantă, chiar dacă se numea Saftgulasch.
Detalii despre această cafenea restaurant găsiţi aici.
Prăjitura Gerbeaud – Wednesday, 17 January 2018

Şi pentru că tot eram prin zonă, am trecut pragul legendarei case Gerbeaud, am gustat la faţa locului una din specialităţile cofetăriei cu același nume, aflată în Piaţa Vörösmarty, care este una din cele mai vechi, impozante şi faimoase cofetării din Budapesta, cu o atmosferă de început de secol XX. Deşi ţineam regim, după ce am gustat o bucată destul de consistentă, nu am rezistat tentaţiei şi am mai comandat una. Mi-a lăsat gura apă. Ceea ce m-a bucurat însă a fost faptul că la gust semăna cu prăjitura făcută de mine, după tradiţionala reţetă a bunicii.
Cofetăria a fost înfiinţată în 1858 de Kugler Henrik, iar datorită proprietarului de mai târziu, Gerbeaud Emil, la cumpăna secolelor XIX și XX, aceasta a devenit cunoscută sub numele „Gerbeaud“.
Pe lângă prăjitura Gerbeaud, cele mai cunoscute specialităţi ale acestei cofetării sunt: tortul Dobos, tortul Eszterházy, mignonul Kugler. Se pare că prăjitura Gerbeaud este totuşi „invenţia“ Cofetăriei „Vörösmarty“, care a funcţionat aici din 1948, după naţionalizare, teorie ce nu este împărtăşită de toată lumea. Cert este că aceasta lipseşte din „meniul“ specialităţilor de Crăciun ale vremii.
Detalii despre această cofetărie-bijuterie găsiţi aici.
Citrice calabreze – Sunday, 17 December 2017

Consumul regulat de citrice poate ajuta la protecția împotriva cancerului și a bolilor cronice, ca urmare a conținutului ridicat de substanțe antiinflamatoare și antioxidante, precum citralul, care se pare că poate opri dezvoltarea celulelor anormale. Quercetina din citrice este o flavonă antioxidantă, care normalizează tensiunea și reduce inflamația. Vitaminele B sunt vitale pentru sănătatea nervilor și pentru eliberarea energiei din hrană în timpul digestiei. Deși, în general, fructele nu sunt o sursă de vitamine B atât de bună ca, de exemplu, cerealele, una dintre aceste vitamine, acidul folic, se găsește în portocale și alte citrice. În afară de acestea, citricele conțin potasiu, pectină și substanțe fitochimice care ajută în cazul multor afecțiuni, precum răceală, alergii, astm, cataractă, boli de inimă și atac cerebral.
Avantajul citricelor netratate este posibilitatea folosirii în siguranță a cojilor, pentru că și acestea conțin substanțe folositoare. De exemplu, flavonoidul hesperetină din coaja portocalelor (în partea subțire, colorată) este antiinflamator și scade colesterolemia, iar limonenul din coaja de lămâi, lămâi verzi și mandarine este anticancerigen. În plus, voi putea folosi cojile în deplină siguranţă la prepararea dulciurilor de Crăciun, dar şi pentru a face deja tradiţionalul limoncello.
« pagina precedentă
(Pagina 4 din 7, în total 97 însemnări)
pagina următoare »