
Bunicii mei din partea tatălui locuiau la Sfântu Gheorghe, în județul Covasna, într-o casă pitorească cu o grădină mare, care se întindea până la gârlă. În spatele grădinii, între masa de lemn aflată în umbra unui nuc și gârlă, lângă gard se aflau niște plante cu „tija“ roșie și cu frunze imense. Țin minte că bunica prepara o bunătate de prăjitură cu rubarbă.
La începutul verii rubarba se găsea din abundență și la piața din orașul meu natal, Brașov. Mama făcea mai ales compot, iar după moartea ei, am continuat tradiția de a face compot de rubarbă. La un moment dat, sora mea a mâncat la cineva un tort de rubarbă și a venit cu rețeta acasă. În ultimii ani s-au schimbat multe, sora mea a plecat din țară, iar tata a murit. Așa că, din păcate, la Brașov ajung din ce în ce mai rar...
Zilele trecute am avut o surpriză: intrând din întâmplare la Lidl, am zărit lăzi întregi de rubarbă. M-am bucurat foarte tare și am cumpărat o cantitate consistentă, din care, evident, am făcut compot. Am curățat „tijele“ de rubarbă, le-am tăiat, am pus apa la fiert, zahărul, apoi am lăsat circa 5-10 minute să fiarbă.
Nu am reușit să mă mai satur de compotul copilăriei mele, gustul atât de bine cunoscut care m-a dus înapoi în vremuri îndepărtate.
Am fost curioasă de unde provine și ce beneficii are această plantă atât de îndrăgită de mine. Spre marea mea surprindere am aflat că rubarba este o plantă originară din Tibet, care ulterior a fost cultivată şi în Europa. Datorită multiplelor beneficii pe care le are, în vechime a fost mai scumpă decât şofranul.
De la rubarbă se consumă doar tija. Frunzele sunt toxice şi pot fi chiar fatale. Conţin oxalaţi, toxine puternice, otrăvitoare, care sunt foarte periculoase dacă sunt consumate în cantităţi mari. Mâncatul în cantităţi mari de frunze de Rheum poate cauza dificultăţi în respiraţie şi arsuri ale cavităţii bucale şi a gâtului.
Rubarba a fost utilizată în scopuri medicale (ca laxativ) încă de acum câteva mii de ani, de către chinezi. Mai târziu, a ajuns pe continentul european – mai exact în Grecia – din Turcia, în secolul al XIV-lea, odată cu alte mărfuri care au tranzitat lumea islamică pe vechiul Drum al mătăsii, scrie bucatareli.com.
Tot datorită rutelor comerciale care traversau ţările de la Marea Caspică, rubarba a ajuns în Rusia, unde a crescut ca plantă sălbatică timp de câteva sute de ani. (
sursa)