m a n u p r o p r i a

În septembrie 2018 am făcut o nouă excursie în Iran. Deoarece bucătăria persană este foarte variată și exotică, acolo există o adevărată cultură gastronomică. Pe lângă varietatea de mâncăruri, există și o serie de băuturi, evident fără alcool, foarte gustoase. Am așteptat cu nerăbdare simt din nou gustul și textura inconfundabilă al tokhmeh sharbat-ului, preparat din apă, apă de trandafiri, mult zahăr și semințe de chia.
Ajunși la Teheran, fiind „ajunul“ Ashurei, când peste tot se servește ceai delicios cu multe cuburi de zahăr, apă la pahar sau sticlă, apă de trandafiri rece ca gheața. Am fost răsfățați de toată lumea, ceea ce a continuat și la autogara de unde am luat autocarul VIP spre Bandar Abbas. În timp ce așteptam, căci ora de plecare a curselor este doar orientativă, ne-am împrietenit cu un tânăr iranian foarte drăguț, care ne-a invitat la câte un pahar de sharbat. Era foarte cald, iar noi eram epuizați după o zi întreagă de plimbat prin Teheran, așa că l-am savurat din plin.
Sharbat este o băutură dulce, populară din vestul și sudul Asiei, preparată din fructe sau petale de flori, de obicei servit rece. Sharbatele populare sunt făcute din unul sau mai multe dintre următoarele: semințe de busuioc, apă de trandafiri, petale proaspete de trandafir, lemn de santal, hibiscus, lămâie, portocală, mango, ananas, Grewia asiatica și semințe de chia.
Termenul provine din cuvântul arab „sharbat“, care înseamnă o băutură de zahăr și apă, și a fost menționată pentru prima dată în secolul al XII-lea, în cartea persană Zakhireye Khwarazmshahi, unde sunt descrise mai multe tipuri de sharbat de pe teritoriul Iranului de astăzi.
Sharbatul a fost introdus în India de moguli în secolul al XVI-lea, iar pentru servirea lui la rece a fost adusă gheață din Himalaya. În grădinile Palatului Otoman, condimentele și fructele folosite în sherbet au fost cultivate sub controlul farmaciștilor și doctorilor Palatului.
În Occident pentru prima dată sharbatul e documentat de italieni, descriind ce băutură răcoritoare beau turcii. Cuvântul intră în italiană ca sorbetto, care apoi devine sorbet în franceză.
Sharbatul a fost făcut în mod tradițional cu suc de trestie, dar în zilele noastre este făcut cu zahăr și apă. Se adaugă uneori lămâie verde pentru a îmbunătăți textura și aroma sharbatului. Mierea este, de asemenea, frecvent utilizată ca îndulcitor. Sherbetul poate avea diferite arome: lămâie, rodii, gutui, căpșuni, cireșe, portocale, trandafiri, flori de portocale, tamarind, dud etc.
Cea mai comună aromă de sharbat este, probabil, de trandafir. Metoda folosită de turci pentru a face sharbat de trandafiri implică frământarea petalelor de trandafir proaspete cu puțin acid citric sau zahăr pentru a elibera parfumul lor. Dacă se utilizează zahăr, petalele sunt lăsate în frigider peste noapte și se adaugă o cantitate mică de suc de lămâie în ziua următoare. Acest amestec conținând petale se numește gül mayası și poate fi adăugat la o bază de zahăr și apă pentru a face un topping pentru diverse deserturi.
În Iran este îndrăgit tokhmeh sharbat, o băutură răcoritoare din sharbat de tradafiri în care plutesc semințe de chia. Pe lângă hidratarea organismului, tokhmeh sharbat are multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea tensiunii arteriale și este o sursă bună de antioxidanți și acizi grași omega-3. Este folositoare și în diete de slăbire, deoarece când se adaugă în apă, semințele de chia se umflă considerabil, ajutând la umplerea stomacului, astfel se pot evita gustările de pe parcursul zilei.