De curând am primit de la o prietenă, care primise, la rândul ei, de la o altă prietenă din Miercurea Ciuc, o jumătate de pungă de gălbiori, ciupercile mele preferate, deosebit de gustoase. Deşi m-am născut la Braşov şi de regulă mergeam pe munte săptămânal, la noi în familie nu obişnuiam să culegem ciuperci. Ţin minte că ţigăncile veneau cu coşul plin de ciuperci, strigau ca să audă toată lumea că au adus gălbiori, iar mama le chema la uşă şi cumpăra 1-2 kg, pe care apoi le prepara şi făcea o tocăniţă foarte gustoasă servită cu garnitură de piure de cartofi sau, uneori, cu mămăligă. În timpul facultăţii, pe platforma Măgurele, aveam un grup de prieteni cu care ne întâlneam şi în timpul vacanţei. Ne adunam şi mergeam în excursii. Cu ocazia unei astfel de „tabere”, am petrecut câteva zile minunate lângă Zetea, în Ţinutul Secuiesc. Ţin minte că una din momentele memorabile a fost când ne-am dus la cules ciuperci. Eram la poalele Munţilor Harghita. Am găsit foarte mulţi gălbiori. Erau peste tot: prin tufişuri de mure şi zmeură, sub stejari, sub fagi, în pădurea de conifere. După ce le-am dat la verificat unui specialist în ciuperci, le-am curăţat şi am făcut o tocăniţă de ciuperci din gălbiorii culeşi, care la prima vedere părea o cantitate enormă, dar, după ce a fiert, am reuşit să o mâncăm pe toată.
Revenind la ciupercile primite, le-am pregătit aşa cum învăţasem de la mama, am tăiat ceapa şi am călit-o. Între timp am curăţat bine ciupercile, le-am spălat şi aşezat într-o strecurătoare. După ce s-au scurs, le-am adăugat în oala cu ceapa, am pus puţină sare, apoi am pus capacul. După ce s-au înmuiat, am adăugat piper şi boia dulce, apoi o legătură mare de pătrunjel verde şi smântână. Deoarece mai aveam nişte cartofi noi, am făcut repede şi un piure. Am mâncat până ne-am săturat şi am lins farfuria.