
Una din zonele cele mai pitoreşti, aş spune chiar arhaice din Italia este Calabria. Din păcate, ghidurile turistice, cel puţin cele câteva din care am încercat să mă documentez, conţin foarte puţine informaţii despre această zonă cu ieşire la mare (Marea Tireniană), este presărată de dealuri şi munţi. Calabria, sau în dialectul calabrez Calàbbria, se află în sudul Italiei, la sud de Napoli, se învecinează cu Sicilia peste strâmtoarea Messina. Este o zonă cu industrie aproape inexistentă, iar faţă de nordul Italiei, aici oamenii duc o viaţă liniştită, familiile de regulă locuiesc în aceeaşi casă, la etaje diferite, la fel ca în majoritatea zonelor mediteraneene. Există aici multe aşezări foarte frumoase, de exemplu Tropea, Scilla, Pentedattila, Pizzo, Palmi etc.
Aproape fiecare aşezare calabreză îşi are propriul său dialect, acestea sunt, potrivit specialiştilor, o trecere dintre dialectele napolitană şi cel sicilian. La fel ca în Sicilia, şi în Calabria trăieşte o importantă comunitate română.
De aproape o lună m-am întors dintr-o vizită făcută cu ocazia Paştelui orthodox la prietena mea care locuieşte lângă Reggio Calabria. Din balconul locuinţei sale se vede un fel de deal stâncos, unde dimineaţa pe la ora 9 trece turma de capre. Este o privelişte minunată, e linişte. La circa 5 minute de mers pe jos e marea, unde e o
vilă cu condiții excelente de cazare. Am fost încântată şi de verdele care caracterizează întreaga zonă. Iarba este de un verde proaspăt, iar grădinile sunt arhipline de pomi fructiferi cu roade bogate: lămâi, portocali, pomi plini cu nespole, bergamote, mandarine, tufişuri de rozmarin, culturi de căpşuni şi câte şi mai câte.
De acolo am venit încărcată cu nenumărate bunătăţi, printre care şi lămâi netratate, care cresc aşa cum le-a creat Dumnezeu, fără chimicale, fără îngrăşăminte. Sunt mari, gustoase, zemoase. O parte din ele le-am mâncat crude, din coja unora am făcut limoncello şi, pentru că tot mi-a mai rămas circa 1 kg de lămâi, am făcut din acestea dulceaţă de lămâi. E prima mea încercare, dar mi-a ieşit foarte gustoasă. Am folosit o cantitate egală de lămâie şi zahăr. Am folosit întreaga lămâie, nu doar coaja. După ce le-am spălat, am scos sămburii, le-am tăiat felii subţiri. Le-am acoperit cu apă şi le-am pus la macerat 24 de ore, schimbând apa după câteva ore. A doua zi am fiert zahărul cu apă până am obţinut un sirop mai dens, apoi am introdus lămâile bine scurse, am mai fiert câtva timp, apoi am aşezat compoziţia în borcane sterilizate.
A ieşit deosebit de aromat. Din păcate ne-au mai rămas doar două borcane…