
Una din cele mai frumoase momente din anul trecut a fost vizita făcută în ianuarie în localitatea Tihany, situată pe coasta estică a lacului Balaton, la aproximativ 140 de Budapesta. Este practic o peninsulă care se mândreşte cu lanuri întinse de lavandă, precum şi cu numeroase atracţii turistice ca Abaţia Tihany, Muzeul din incinta Abaţiei Benedictine, multe case tradiţionale.
Fiind iarnă, nu am putut admira lanurile de lavandă, în schimb am fost marcaţi de atmosfera pitorească, de oamenii foarte comunicativi şi drăguţi, de ospitalitatea localnicilor. Chiar şi labradorul băiatului meu a fost primit în restaurante şi cofetării, unde a primit câte un bol cu apă. Am fost foarte impresionaţi de acest loc. Recomand cu căldură
Echo Restaurant & Cafe, unde puteţi consuma fie o cafea excelentă pe terasa care are o panoramă superbă spre lac, fie un meniu proaspăt şi bogat, deşi nu foarte dietetic.
Întâmplarea a făcut că de Crăciun să primesc, de la nişte prieteni dragi, cartea „Gastro-cadouri”. În acest volum frumos editat sunt cuprinse multe idei originale de cadouri pe care le poţi prepara acasă, în bucătărie: fursecuri, sosuri, sărăţele, budinci, care, ambalate în mod original, inventiv, pot fi cadouri personalizate pentru cei dragi. În această carte am citit şi despre fursecurile cu lavandă. La început mi s-a părut ciudată asocierea dulciurilor cu levanda, dar am fost curioasă de rezultat, mai ales că lavanda este de obicei asociată cu relaxarea, dar are și multiple beneficii pentru sănătate. Parfumul plăcut al lavandei înlătură stresul și anxietatea, în timp ce ceaiul de lavandă este foarte eficient în combaterea insomniei. Uleiul esențial de lavandă, fiind un excelent tonic pentru sistemul nervos, combate migrena și depresia, iar aroma de lavandă înlătură senzația de epuizare mentală. Extern, uleiul de lavandă hidratează pielea în profunzime, redându-i strălucirea, prevenind apariția acneei si a ridurilor. Totodată, folosit in timpul spălării pe cap, înlătură mătreața. Polifenolii, antioxidanții din lavandă pot reduce arsurile de stomac și ameliorează problemele digestive.
Aceste fursecuri se prepară din următoarele ingrediente: făină, ouă, zahăr, zahăr vanilat, praf de copt, zahăr vanilat şi desigur o cantitate nu tocmai mică de flori de lavandă uscate şi măcinate. Au ieşit delicioase, cu un gust sofisticat. Nu cred că ajung să le fac cadou...