m a n u p r o p r i a

În urmă cu câteva zile am cumpărat o sticlă care semăna foarte mult cu sticla de lapte de odinioară, de pe vremea copilăriei mele. Îmi aduc aminte că tata se trezea la ora 4 dimineaţa, aşeza sticlele de lapte, puse într-o plasă croşetată de bunica, la coada formată afară, la parterul blocului de vizavi din Braşov. Deoarece lucra la Sfântu Gheorghe, iar trenul lui pleca la 6:05, a lăsat singure, pentru circa 5 minute sticlele de lapte, a venit sus, în casă, şi-a luat servieta şi a plecat la muncă şi ne-a predat ştafeta mamei sau nouă, celor care plecam mai târziu la şcoală. Coboram rupţi de somn, încercam să purtăm dialoguri intelectuale cu vecinii… Culmea era că nu întotdeauna prindeam lapte, erau zile în care se termina exact în faţa noastră. Aşa erau vremurile pe atunci, dar măcar discutam cu cei din jurul nostru nu băgam capul în telefon şi nu mai vedeam sau auzeam nimic din jurul nostru.
De la sticla de lapte mi-am adus aminte de borcanele de iaurt, care erau mai mari şi mai umflate decât cele de smântână. Parcă şi gustul laptelui, iaurtului erau diferite pe atunci, poate şi deoarece se vindeau în sticlă, respectiv borcane.
La scurt timp după schimbările de la noi, am fost să vizităm Istanbulul, care, deşi este la mai puţin de 700 de km distanţă, este o cu totul altă lume. Eram fascinată de lumea aceea, de moschei, de marele bazar, lumea care ne tot sâcâia să cumpărăm ceva de la ei sau să se împrietenească cu noi. Într-o dimineaţă am găsit totuşi ceva familiar, şi anume sticla cu lapte. Chiar şi gustul semăna cu laptele copilăriei mele. Am găsit deci în sfârşit şi ceva care lega cele două lumi.
În urmă cu circa zece ani, la Pamukkale am descoperit şi borcanele de sticlă cu iaurt. Dar am mai descoperit ceva: supa de iaurt turcească, care se numeşte în turcă yoğurtlu çorba sau yayla çorbası, o specialitate a bucătăriei turceşti. Foarte gustoasă, se poate servi atât caldă, cât şi rece. La prepararea ei se folosesc pe lângă iaurt, orez şi mentă proaspătă sau uscată. Această bunătate de supă am gustat-o pentru prima dată la Ayvalik, preparată de proprietăreasa hotelului Bonjour Pansiyon. De la ea am învăţat reţeta pentru prepararea ei, iar de atunci nu mă mai satur de ea.
Detalii despre acest hotel găsiţi aici.