Saleurile sunt foarte strâns legate de cele două mari sărbători creştine: Crăciunul şi Paştele.
Îmi aduc aminte că acasă, la Braşov, în preajma sărbătorilor, pe măsuţa de servit întotdeauna era pregătită o farfurie cu saleuri, câteva pahare micuţe şi o sticlă de palincă, procurată pe atunci de la o rudă îndepărtată de la ţară, care se risca să facă palincă de prune acasă. Acest obicei l-am întâlnit şi la socrii mei. Mai ales în serile de iarnă nu poate fi nimic mai plăcut ca atunci când te aşezi confortabil, împreună cu familia la una-două păhărele de palincă şi, de preferinţă, doar câteva saleuri. Şi atunci începe să se deşire lanţul amintirilor.
Despre toate acestea mi-am adus aminte când pregăteam pachetul de Moş Nicolaie pentru soacra mea de la Cluj. Pusesem deja dulciuri, fructe, dar mai lipsea ceva. Evident: saleurile. Deoarece poşta se închidea la ora 19 şi urmau câteva zile libere, am făcut foarte rapid o porţie de saleuri cu chimen. Nici nu reuşiseră să se răcească ca lumea, le-am şi împachetat şi le-am trimis la Cluj.
Saleurile fragede cu chimen sunt economice şi uşor de preparat. Eu am făcut varianta foarte simplă, folosind făină, unt (prefer să folosesc unt sau untură în loc de margarină), gălbenuş şi un vârf de cuţit de praf de copt. După ce-am întins şi tăiat în făşii aluatul, l-am presărat cu chimen pisat puţin în mojar şi sare de Himalaya dată prin râşniţă. Toată casa mirosea atât de bine a chimen, încât m-am întors în gând în casa părintească din Braşov...