
Tabbouleh (sau salată de bulgur cum i se mai spune) este una din cele mai populare salate din Orientul Mijlociu, originară din zonele munotoase ale Libanului şi Siriei. Tabbouleh-ul se compune din roşii, ceapă, mult pătrunjel, mentă, ulei de măsline, suc de lămâie. Ingredientul principal este bulgurul, care este un amestec de grâu tare curăţat, prefiert, uscat şi mărunţit grosier, cu valori nutriţionale mai mari ca ale orezului sau cuşcuşului. În regiunea din jurul Munţilor Liban, Valea Beqaa şi Baalbek se cultivă un soi de grâu din care se obţine un bulgur deosebit de gustos. În unele locuri salatei se adaugă cubuleţe de castraveţi şi/sau usturoi. Se mai poate adăuga rodie, sumac, coriandru, ienibahar. În afara Libanului, tabbouleh este servit ca aperitiv (mezze) şi în Palestina, Israel, Siria, Iordania, Irak, Turcia (numele turcesc al salatei este kısır).
Cel mai gustos tabbouleh l-am mâncat la Baalbeck, unde a durat ceva până am reuşit să fac rost de reţeta originală, care conţine şi amestecul libanez din şapte ingrediente.