Delicioasa annonă – Wednesday, 24 October 2018

Arborele de annona se simte bine de-a lungul tropicelor, la altitudini cuprinse între 1 300 m și 2 600 m. Deși este sensibil la îngheț și nu suportă zăpada, din când în când trebuie să aibă parte de perioade de temperatură scăzută, altfel arborele va înceta a mai face fructe.
Originar din Anzi (cultura Moche din Peru a fost fascinată de acest fruct și a folosit deseori desenul lui ca decorație pentru obiectele de ceramică), este cultivată în întreaga Americă, inclusiv în Hawaii. În regiunea mediteraneană, se cultivă în principal în sudul Spaniei, Portugalia și sudul Italiei (mai ales în Calabria), iar mai nou se poate regăsi și în mai multe țări din Africa, Orientul Mijlociu și Oceania.
Fructele sunt cele mai bune pentru consum atunci când sunt mari, verzi, de culoare uniformă, fără crăpături sau cu piele rumenită. În cazul în care se culeg crude, ele devin coapte în câteva zile la temperatura camerei.
Diferitele soiuri de annone au diferite arome, texturi și forme. Aroma variază de la foarte dulce la acidic, iar gustul annonei, în funcție de soi, poate semăna cu cel al ananasului, bananelor, perelor, papayei, căpșunilor și merelor.
Annonele sunt o sursă excelentă de vitamina B6, vitamina C, fibre și riboflavină. În plus, au efect antioxidant.
« pagina precedentă
(Pagina 1 din 1, în total 1 însemnări)
pagina următoare »