Carne de porco à Alentejana – Vineri, 24 august 2018
În prima seară petrecută în Costa da Caparica, am servit o mâncare deosebită. Carne de porco à Alentejana este unul din cele mai tradiționale și populare feluri de mâncare ale bucătăriei portugheze, o combinație pe cât de surprinzătoare, pe atât de delicioasă. Este o mâncare din regiunea Algarve, iar denumirea Alentejana provine din Alentejo, renumită pentru carnea de porc. Alantejo reprezintă bucătăria cu stilul cel mai mediteranean din Portugalia, se bazează pe uleiul de măsline și ierburi aromate. Cu toate că se trage din bucătăria țărănească, este foarte variată și copioasă, deoarece este o combinație între carne de porc și scoici, cu cartofi și coriandru.
Carnea de porc se pune marinat în vin alb, cu ardei, usturoi, foi de dafin, coriandru, sare și piper. Se prăjește până ce capătă o culoare maroniu-auriu, se adaugă scoicile de râu, apoi se fierbe. În mod tradițional acest fel de mâncare se servește cu cartofi copți sau cartofi pai.
Carnea de porc se pune marinat în vin alb, cu ardei, usturoi, foi de dafin, coriandru, sare și piper. Se prăjește până ce capătă o culoare maroniu-auriu, se adaugă scoicile de râu, apoi se fierbe. În mod tradițional acest fel de mâncare se servește cu cartofi copți sau cartofi pai.
Farturas – Joi, 23 august 2018
Într-o zi de august fierbinte am ajuns la Costa da Caparica, o stațiune pitorească și fără fițe de lângă Lisabona. După binemeritata porție de soare și mare, spre seară am ieșit să luăm cina în oraș. De pe malul oceanului ne îndreptam spre centrul orășelului. Între timp observam că toată lumea înfulecă, cu o poftă de nedescris, un fel de gogoașă foarte apetisantă, răsucită. Ajunși la intrarea de pe Rua dos Pescadores, am zărit izvorul bunătăților. Era coadă, toată lumea cumpăra farturas de la Churraria Oceano.
Cu toate că încă nu luasem cina, am băgat și noi câte o porție de farturas. Un deliciu. La prepararea lui se folosește făină, apă, bicarbonat de sodiu, praf de copt. Din cocă se face un cârnat lung, care apoi se răsucește și se înfășoară, apoi se prăjește în ulei. Se taie folosind o foarfecă și se tăvălește prin zahăr amestecat cu scorțișoară. Se servește cald.
Cu toate că încă nu luasem cina, am băgat și noi câte o porție de farturas. Un deliciu. La prepararea lui se folosește făină, apă, bicarbonat de sodiu, praf de copt. Din cocă se face un cârnat lung, care apoi se răsucește și se înfășoară, apoi se prăjește în ulei. Se taie folosind o foarfecă și se tăvălește prin zahăr amestecat cu scorțișoară. Se servește cald.
Pastéis de Belém – Marţi, 21 august 2018
La mijlocul lunii august am plecat, împreună cu o prietenă, într-o mini-vacanță la Lisabona. În prima după-amiază ne-am propus să mergem în cartierul Belém, să vizităm magnifica mănăstire Ierónimos și emblematicul Torre de Belém. Vizavi de stația de autobuz am zărit o coadă imensă. Oamenii așteptau să-și cumpere coșulețele crocante, cu nenumărate foi, umplute cu cremă de vanilie, de îți lasă gura apă, pudrate cu scorțișoară, abia scoasă din cuptor. Prăjitura se numește Pastél de Belém, dar peste tot se zice și se scrie la plural: Pastéis de Belém. Iar motivul este ușor de ghicit: dacă ai gustat din ea, e imposibil să nu poftești și a doua prăjitură.
Se spune că în Portugalia există acum peste 200 de deserturi unice, care au ca ingredient de bază gălbenușul de ou. Există mai multe motive pentru care au apărut aceste deserturi. Unul dintre ele ar fi cantitatea industrială de albușuri de ou folosite în trecut ca agent de limpezire a vinului roșu. Surplusul de gălbenușuri a fost dat mănăstirilor, pentru ca maicile să inventeze tot felul de dulciuri pentru festivalurile religioase.
Legat de Pastéis de Belém, se spune că povestea acestei prăjituri a început la Lisabona, în cartierul Belém. Aici călugării foloseau cantități industriale de albuș de ou pentru apretarea hainelor. Având o cantitate mare de gălbenușuri, au fost nevoiți să inventeze fel și fel de rețete. Așa a apărut nata, desertul la care până în 1837 nu au avut acces decât călugării. Apoi câțiva preoți au deschis prima patiserie care vindea acest dulce misterios. În scurt timp Casa Pastéis de Belém, care se află și acum în același loc, în apropierea Mănăstirii Ierónimos și Torre de Belém, a devenit foarte populară, numai că acum se numește Antiga Confeitaria de Belém.
Toți vor să o guste, să o cumpere, să o facă cadou. Aproape toți turiștii, dar nu numai, care se plimbă prin cartierul Belém poartă câte o pungă de hârtie cu inscripția: Pastéis de Belém. Iar în întreaga Lisabonă se vinde Pastéis de Nata, ceea ce seamănă la aspect cu Pastéis de Belém, însă la gust rămâne cu mult în urmă.
Se spune că, deși toată lumea râvnește la Pastél de Belém, nimeni nu cunoaște rețeta. De fapt doar trei oameni cunosc ingredientele și rețata exactă, originală, care nu este scrisă nicăieri. Aceștia prepară, într-un loc numit camera secretelor, aluatul și crema, apoi, într-o altă încăpere femei harnice transformă fiecare bucățică de aluat într-un coșuleț, care mai apoi va fi umplut cu delicioasa cremă de vanilie. Totul se face manual, și este la vedere. Se spune că zilnic se fac 20 000 de bucăți de Pastéis de Belém.
Există două moduri de a intra în posesia acestor delicatese. Dacă ești pe fază, poți să găsești o masă, apoi comanzi un Pastél de Belém, împreună cu un păhărel de ginjanca, un rachiu dulce de vișine. După prima îmbucătură mai vrei una, apoi încă una. Între timp devii din ce în ce mai zâmbăreț. În cazul în care te grăbești, te poți așeza la coadă și le iei la pachet. Dacă ai noroc, după ce ai plătit 6 bucăți, deschizând acasă sau într-un loc liniștit ambalajul superb, le poți găsi pe toate șase. În caz contrar – cum a pățit prietena mea, care, ajunsă acasă, a găsit în ambalaj doar trei bucăți – ori rămâi dezamăgit, ori îți cumperi repede biletul de avion spre Lisabona pentru o nouă delectare culinară.
Se spune că în Portugalia există acum peste 200 de deserturi unice, care au ca ingredient de bază gălbenușul de ou. Există mai multe motive pentru care au apărut aceste deserturi. Unul dintre ele ar fi cantitatea industrială de albușuri de ou folosite în trecut ca agent de limpezire a vinului roșu. Surplusul de gălbenușuri a fost dat mănăstirilor, pentru ca maicile să inventeze tot felul de dulciuri pentru festivalurile religioase.
Legat de Pastéis de Belém, se spune că povestea acestei prăjituri a început la Lisabona, în cartierul Belém. Aici călugării foloseau cantități industriale de albuș de ou pentru apretarea hainelor. Având o cantitate mare de gălbenușuri, au fost nevoiți să inventeze fel și fel de rețete. Așa a apărut nata, desertul la care până în 1837 nu au avut acces decât călugării. Apoi câțiva preoți au deschis prima patiserie care vindea acest dulce misterios. În scurt timp Casa Pastéis de Belém, care se află și acum în același loc, în apropierea Mănăstirii Ierónimos și Torre de Belém, a devenit foarte populară, numai că acum se numește Antiga Confeitaria de Belém.
Toți vor să o guste, să o cumpere, să o facă cadou. Aproape toți turiștii, dar nu numai, care se plimbă prin cartierul Belém poartă câte o pungă de hârtie cu inscripția: Pastéis de Belém. Iar în întreaga Lisabonă se vinde Pastéis de Nata, ceea ce seamănă la aspect cu Pastéis de Belém, însă la gust rămâne cu mult în urmă.
Se spune că, deși toată lumea râvnește la Pastél de Belém, nimeni nu cunoaște rețeta. De fapt doar trei oameni cunosc ingredientele și rețata exactă, originală, care nu este scrisă nicăieri. Aceștia prepară, într-un loc numit camera secretelor, aluatul și crema, apoi, într-o altă încăpere femei harnice transformă fiecare bucățică de aluat într-un coșuleț, care mai apoi va fi umplut cu delicioasa cremă de vanilie. Totul se face manual, și este la vedere. Se spune că zilnic se fac 20 000 de bucăți de Pastéis de Belém.
Există două moduri de a intra în posesia acestor delicatese. Dacă ești pe fază, poți să găsești o masă, apoi comanzi un Pastél de Belém, împreună cu un păhărel de ginjanca, un rachiu dulce de vișine. După prima îmbucătură mai vrei una, apoi încă una. Între timp devii din ce în ce mai zâmbăreț. În cazul în care te grăbești, te poți așeza la coadă și le iei la pachet. Dacă ai noroc, după ce ai plătit 6 bucăți, deschizând acasă sau într-un loc liniștit ambalajul superb, le poți găsi pe toate șase. În caz contrar – cum a pățit prietena mea, care, ajunsă acasă, a găsit în ambalaj doar trei bucăți – ori rămâi dezamăgit, ori îți cumperi repede biletul de avion spre Lisabona pentru o nouă delectare culinară.
« pagina precedentă
(Pagina 1 din 1, în total 3 însemnări)
pagina următoare »