Cornuleţe fragede cu umplutură de nuci – Miercuri, 28 februarie 2018
De curând m-am întors din Sharm el Sheikh, unde am fost într-o binemeritată vacanţă. Am ajuns înapoi la Bucureşti tocmai cu ultima cursă cu o întârziere de doar o singură oră. După noi a venit viscolul, zăpada şi frigul…
S-au închis şcolile, s-a oprit circulaţia de parcă e sfârşitul lumii. În tinereţe nu suportam când vârstnicii veneau cu „ehei, pe vremea mea…”, însă cu trecerea timpului adesea mă trezesc că şi eu folosesc aceleaşi cuvinte nesuferite. Deci pe vremea mea se întâmpla ca în Braşov să ningă atât de mult, încât nici nu puteam ieși pe stradă, iar frigul de afară era aproape insuportabil, stăteam cu paltoanele pe noi și în casă. Am supravieţuit, iar acum îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada copilăriei, când mama îşi punea ceasul să sune şi se trezea în toiul nopţii, căci doar atunci aveam presiune la gaz, ca să ne pregătească câte ceva de-ale gurii, în special dulciuri. Părinţii ei, bunicii mei materni, locuiau în „vârful” Dealului Melcilor, aveau o curte imensă cu nenumăraţi nuci uriaşi, care, spre bucuria noastră, dădeau roade bogate. Astfel că din toamnă până de Paşti noi aveam întotdeauna nuci. Iar din nuci mama făcea tradiţionalul beigli, cozonacul unguresc cu umplutură de nucă, căci mac nu se găsea, multe cornuleţe şi cel mai simplu fel de mâncare erau pastele, evident fără ouă, presărate cu nucă dată prin maşină, amestecată cu zahăr.
Frigul, zăpada, nostalgia m-au făcut să prepar cornuleţele fragede, dintr-un aluat clasic, din făină, drojdie, amestec de untură şi unt, puţin zahăr. Umplutura de nuci se prepară separat, la fel ca în cazul beigliului. Din zahăr şi apă se face un sirop, în care se aşează nucile măcinate, stafidele, un vârf de cuţit de scorţişoară măcinată şi zahăr vanilat.
Toată casa mirosea a scorţişoară, asta şi din cauza vinului fiert, obligatoriu pe asemenea vreme...
S-au închis şcolile, s-a oprit circulaţia de parcă e sfârşitul lumii. În tinereţe nu suportam când vârstnicii veneau cu „ehei, pe vremea mea…”, însă cu trecerea timpului adesea mă trezesc că şi eu folosesc aceleaşi cuvinte nesuferite. Deci pe vremea mea se întâmpla ca în Braşov să ningă atât de mult, încât nici nu puteam ieși pe stradă, iar frigul de afară era aproape insuportabil, stăteam cu paltoanele pe noi și în casă. Am supravieţuit, iar acum îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada copilăriei, când mama îşi punea ceasul să sune şi se trezea în toiul nopţii, căci doar atunci aveam presiune la gaz, ca să ne pregătească câte ceva de-ale gurii, în special dulciuri. Părinţii ei, bunicii mei materni, locuiau în „vârful” Dealului Melcilor, aveau o curte imensă cu nenumăraţi nuci uriaşi, care, spre bucuria noastră, dădeau roade bogate. Astfel că din toamnă până de Paşti noi aveam întotdeauna nuci. Iar din nuci mama făcea tradiţionalul beigli, cozonacul unguresc cu umplutură de nucă, căci mac nu se găsea, multe cornuleţe şi cel mai simplu fel de mâncare erau pastele, evident fără ouă, presărate cu nucă dată prin maşină, amestecată cu zahăr.
Frigul, zăpada, nostalgia m-au făcut să prepar cornuleţele fragede, dintr-un aluat clasic, din făină, drojdie, amestec de untură şi unt, puţin zahăr. Umplutura de nuci se prepară separat, la fel ca în cazul beigliului. Din zahăr şi apă se face un sirop, în care se aşează nucile măcinate, stafidele, un vârf de cuţit de scorţişoară măcinată şi zahăr vanilat.
Toată casa mirosea a scorţişoară, asta şi din cauza vinului fiert, obligatoriu pe asemenea vreme...
« pagina precedentă
(Pagina 1 din 1, în total 1 însemnări)
pagina următoare »