m a n u p r o p r i a

De curând am făcut o mică excursie la Atena. În prima seară, după ce am tras o spaimă în apropierea hotelului, din cauza mulţimii pestriţe adunate în stradă, am încercat să ne revenim după şocul cultural şi să mâncăm ceva.
Aproape vizavi de Hotelul Evripides, unde ne-am cazat, se află O Telis Mprizoles, unde mănânci cel mai gustos cotlet de porc cu cimbru şi lămâie, vizitat mai ales de localnici. Un loc plăcut, simplu, în care, până ţi se aduce carnea, primeşti o uriaşă salată grecească şi, evident, nelipsita sticlă cu apă.
După ce am ajuns acasă, mi s-a făcut poftă de o porţie de carne a la Telis. Am cumpărat carne de porc, am pus-o la marinat cu vin roșu de Sicilia, ulei de măsline (adus din Grecia), sare şi câteva crenguţe de cimbru. După o zi am scos carnea şi am făcut-o la grătar. Deoarece sunt la dietă, am consumat-o fără garnitură, doar storcând zeama unei jumătăţi de lămâi, evident tot cumpărată din Atena.

Un city-break la Atena însemnă întotdeauna noi şi noi experienţe culinare. După „escaladarea” Acropolelui, pe un vânt puternic, care îţi intra până-n oase prin geaca groasă şi în drum spre staţia de metrou Syntagma, care ne ducea la staţia de tramvai, care parcurge, foarte lent, toată zona de coastă din afara oraşului Atena, am poposit circa o oră într-o cofetărie cochetă (Chatzis) în care, pe lângă un fel de plăcintă dobrogeană, am băut, ca să ne încălzim, şi o delicioasă cafea grecească, lângă care ni s-a servit o bunătate de prăjiturică, alături de nelipsitul pahar cu apă. Din păcate a fost doar o bucăţică mică, foarte pudrată cu zahăr, foarte fragedă, cu o migdală în mijloc.
Am aflat că se numeşte Kourabiedes. Şi că această variantă a fursecurilor, cu o migdală în mijloc, se pregătește în special de Crăciun, dar în unele locuri se mai cheamă și fursecuri de nuntă.
Se pare că această prăjiturică își are originea în orașul iranian Tabriz, unde locuitorii majoritari, azerii, o numeau qurabiya. Rețeta a ajuns la greci prin otomani, sub numele de kurabiye (kuru = uscat și biye = prăjitură). Variațiunile acestei prăjituri se găsesc prin tot Orientul Mijlociu, dar o găsim și la albanezi (kurabie), bulgari (kurabiiki), spanioli (mai exact în Andaluzia) și chiar și în Mexic (polboron).
La prepararea acestor fursecuri se foloseşte, pe lângă făină, şi făină de migdale. Migdalele sunt ingredientele cele mai importante, de aici provine şi gustul specific. Există mai multe variante, mai multe reţete. Uneori se foloseşte şi Metaxa, ouzo sau apă de trandafiri. Pot avea forme diferite, de la biluţe până la semilună.
Ajungând acasă, am căutat reţeta şi m-am apucat de treabă. Nu este foarte uşor de făcut, iar ingredientele nu sunt ieftine, dar merită efortul deoarece prăjiturica este deosebit de fragedă, se topeşte în gură, şi este foarte gustoasă.