Petrali – Marţi, 12 decembrie 2017

În urmă cu doi ani am gustat pentru prima dată bunătatea de petrali, tradiţionala prăjitură calabreză de Crăciun, umplută cu smochine şi migdale. Prietena mea, care locuieşte în Regio Calabria, mi-a dat reţeta originală. În această prăjitură se regăseşte toată savoarea acelei zone minunate, smochinele dulci, coapte, migdalele uriaşe, alunele şi nucile. Şi unde se întâmplă ca atât la cocă, cât şi la umplutură să se folosească zeamă de portocale (după unele reţete chiar şi zeamă de lămâie)? Evident că în Regio Calabria, căci în împrejurimi cresc portocale, lămâi, bergamote în livezi întinse cât vezi cu ochii.
Prepararea prăjiturii petrali este destul de migăloasă, eu obişnuiesc să pregătesc umplutura cu câteva zile înainte. Umplutura conţine smochine, nuci, migdale, alune de pădure, vino cotto, ciocolată neagră. Iar pentru aluat se foloseşte făină, praf de copt, zahăr, ouă, zahăr vanilat, unt, portocală, un strop de vermut, scorţişoară.
Turtă dulce cu glazură albă – Duminică, 10 decembrie 2017

Am răsfoit caietele cu reţele ale bunicii şi ale mamei şi m-am minunat de numărul mare de reţete pentru pregătirea turtei dulci. Lângă fiecare reţetă erau trecute câteva însemnări, de la cine este reţeta, dacă e bună, dacă a fost încercată etc. Mi-am dat seama că este o adevărată artă a face prăjituri – şi în general mâncare – cu dragoste şi pasiune. M-am decis să folosesc reţeta mamei mele şi spre surprinderea mea era trecută „încercată“ şi „de la Berta“, adică bunica mea dinspre tata. Am căutat în caietul ei de reţete şi am găsit-o. După denumirea de turtă dulce, era scris cu creionul roşu, aproape indescifrabil: „de la mămica“. Şi astfel, pas cu pas, am dat peste o reţetă veche de vreo 100 de ani. Turta dulce se face din următoarele ingrediente: făină, zahăr pudră, miere, ouă, zahăr vanilat, ghimbir şi o gamă largă de mirodenii proaspăt măcinate (scorţişoară, cuişoare, ienibahar şi cardamom).
Saleuri fragede cu chimen – Joi, 7 decembrie 2017

Îmi aduc aminte că acasă, la Braşov, în preajma sărbătorilor, pe măsuţa de servit întotdeauna era pregătită o farfurie cu saleuri, câteva pahare micuţe şi o sticlă de palincă, procurată pe atunci de la o rudă îndepărtată de la ţară, care se risca să facă palincă de prune acasă. Acest obicei l-am întâlnit şi la socrii mei. Mai ales în serile de iarnă nu poate fi nimic mai plăcut ca atunci când te aşezi confortabil, împreună cu familia la una-două păhărele de palincă şi, de preferinţă, doar câteva saleuri. Şi atunci începe să se deşire lanţul amintirilor.
Despre toate acestea mi-am adus aminte când pregăteam pachetul de Moş Nicolaie pentru soacra mea de la Cluj. Pusesem deja dulciuri, fructe, dar mai lipsea ceva. Evident: saleurile. Deoarece poşta se închidea la ora 19 şi urmau câteva zile libere, am făcut foarte rapid o porţie de saleuri cu chimen. Nici nu reuşiseră să se răcească ca lumea, le-am şi împachetat şi le-am trimis la Cluj.
Saleurile fragede cu chimen sunt economice şi uşor de preparat. Eu am făcut varianta foarte simplă, folosind făină, unt (prefer să folosesc unt sau untură în loc de margarină), gălbenuş şi un vârf de cuţit de praf de copt. După ce-am întins şi tăiat în făşii aluatul, l-am presărat cu chimen pisat puţin în mojar şi sare de Himalaya dată prin râşniţă. Toată casa mirosea atât de bine a chimen, încât m-am întors în gând în casa părintească din Braşov...
« pagina precedentă
(Pagina 1 din 1, în total 3 însemnări)
pagina următoare »