m a n u p r o p r i a

Anul acesta am ratat spectacolele de la FNT. Iar pentru că Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov era în plină desfăşurare, mi-am luat o zi liberă şi am plecat în oraşul meu natal să văd spectacolul programat pentru seara de miercuri. Deoarece am ajuns mai devreme, împreună cu prietena mea bună din Braşov am pornit peste deal, în căutarea timpului pierdut. Aşa am ajuns acolo unde locuiau bunicii în timpul copilăriei mele. Sus, pe Dealul Melcilor, în pădure, era micuța casă, asemănătoare celei din povestea „Hansel şi Gretel“ de fraţii Grimm. Părea a fi făcută din turtă dulce, cu multe muşcate la ferestre. Era o casă de vis.
Ajungând la faţa locului, eram convinsă că doar datorită copacilor care au crescut între timp nu se vede casa din amintirile mele. Cu greu ne-am croit drum şi, spre stupoarea mea, aveam în faţă o clădire ruinată, fără acoperiş, fără uşi şi fără geamuri. Am fost şocată. Nimic nu semăna cu casa din copilăria pierdută. După ce mi-am revenit, am strâns câteva frunze uscate ca amintire...
Ajungând acasă, la Bucureşti, am căutat printre reţetele bunicii şi, în amintirea casei bunicilor, am preparat o turtă dulce cu vişine din vişinată. Mi-a luat cam mult timp să aleg din multitudinea de reţete care au la bază mierea. Printre ingredientele folosite se numără ghimbirul, scorţişoara şi cuişoarele. Aseară le-am copt şi au ieşit minunate, căci înglobau toate sentimentele mele legate de bunici, casa bunicilor și oraşul meu natal.

De curând am văzut filmul Octav, cu cei doi monştri sacri, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc în rolurile principale. Un film lin ca o adiere de vânt, care m-a făcut să mă întorc în timp şi să fac o călătorie imaginară în casa bunicilor mei din Braşov, care locuiau într-o casă izolată, aflată în mijlocul pădurii de pe Dealul Melcilor. Simţeam mirosul nucilor căzuţi în iarbă, aerul proaspăt, curat. Iar în casă m-a întâmpinat mirosul de vanilie. Cu ochii minţii am văzut o tavă plină de cremşnit. Şi aşa s-a întâmplat ca după film, deşi se făcuse deja târziu, m-am apucat şi am făcut o tavă de cremşnit, după o reţetă secretă de la bunica mea, moştenită la rândul ei de la bunica ei.
Cremşnitul este o prăjitură compusă din două foi de aluat foietaj între care se pune cremă de vanilie. El este un clasic al cofetăriei austro-ungare, care s-a răspândit în multe ţări europene, inclusiv în Transilvania. Documentându-mă pe internet, am rămas stupefiată de faptul că în zilele noastre crema se face din budincă şi/sau frişcă. Nici vorbă de aşa ceva, cremşnitul clasic nu conţine aceste „îmbunătăţiri”. Mi se pare o blasfemie. În anii comunismului, când nu se găsea lapte sau se termina în faţa noastră, chiar dacă ne trezeam de la ora patru dimineaţa şi ne aşezam la coadă sticlele de lapte goale, iar noi încercam să conversăm şi iarna să ne mişcăm ca să nu îngheţăm, crema era trucată cu apă şi astfel devenea groasă şi translucidă. Tot aşa am citit pe undeva că la prepararea foilor se foloseşte margarină. Nici vorbă, se face din unt şi smântână.
Am căutat în caietul cu reţete al bunicii mele şi am pregătit un cremşnit delicios, ca la bunica acasă.

Azi dimineaţă pe la ora 6, când m-am trezit afară era o ceaţă foarte densă. M-a cuprins o stare plăcută, de nostalgie. Simţeam oarecum că se apropie Crăciunul. Pentru a prelungi această stare, m-am gândit să fac un chec cu ghimbir, mirodenii (scorţişoară, nucşoară, cuişoare, coajă de lămâie) şi melasă. Acest chec a fost inspirat de o prăjitură germană foarte aromată. Poate fi servit simplu sau cu iaurt. Este un deliciu culinar, cu multe beneficii pentru sănătate.
Bunicii noştri foloseau melasa, siropul dens, de culoarea caramelului, obţinut în timpul prelucrării trestiei sau sfeclei de zahăr, ca hrană pentru vite. Cercetătorii au arătat că melasa conţine atât minerale, cât şi vitamine în stare pură, precum şi faptul că este mult mai sănătos decât zahărul. Melasa este menţionat pentru prima dată într-o carte din 1852, scrisă în limba portugheză. Ea era folosită pentru producerea lichiorului fermentat numit: rom.
Ghimbirul are un parfum iute, citric. Rădăcina proaspătă de ghimbir se curăţă de coajă şi se rade sau se taie fin, apoi se adaugă în mâncăruri de genul tocanei sau a celor preparate prin prăjire rapidă. Gimbirul măcinat şi uscat se foloseşte şi la prăjituri, aluaturi şi mâncăruri cu curry.
Deoarece ajută la calmarea tractului digestiv, se foloseşte în mod tradiţional pentru efectele antigreaţă, în special sub forma ceaiului de ghimbir şi a sucului acidulat de ghimbir, ori în supă. Femeile însărcinate îl pot utiliza fără temeri pentru combaterea greţurilor matinale. Gingerolul, un compus din ghimbir, reducere inflamaţia şi intensifică activitatea cerebrală. Poate îmbunătăţi memoria şi viteza de gândire, şi aşa pare că ţine sub control şi migrenele. Efectul antiinflamator al ghimbirului poate ajuta la calmarea durerii şi a inflamaţiei la persoanele cu artrită.