m a n u p r o p r i a

Anul acesta am ratat spectacolele de la FNT. Iar pentru că Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov era în plină desfăşurare, mi-am luat o zi liberă şi am plecat în oraşul meu natal să văd spectacolul programat pentru seara de miercuri. Deoarece am ajuns mai devreme, împreună cu prietena mea bună din Braşov am pornit peste deal, în căutarea timpului pierdut. Aşa am ajuns acolo unde locuiau bunicii în timpul copilăriei mele. Sus, pe Dealul Melcilor, în pădure, era micuța casă, asemănătoare celei din povestea „Hansel şi Gretel“ de fraţii Grimm. Părea a fi făcută din turtă dulce, cu multe muşcate la ferestre. Era o casă de vis.
Ajungând la faţa locului, eram convinsă că doar datorită copacilor care au crescut între timp nu se vede casa din amintirile mele. Cu greu ne-am croit drum şi, spre stupoarea mea, aveam în faţă o clădire ruinată, fără acoperiş, fără uşi şi fără geamuri. Am fost şocată. Nimic nu semăna cu casa din copilăria pierdută. După ce mi-am revenit, am strâns câteva frunze uscate ca amintire...
Ajungând acasă, la Bucureşti, am căutat printre reţetele bunicii şi, în amintirea casei bunicilor, am preparat o turtă dulce cu vişine din vişinată. Mi-a luat cam mult timp să aleg din multitudinea de reţete care au la bază mierea. Printre ingredientele folosite se numără ghimbirul, scorţişoara şi cuişoarele. Aseară le-am copt şi au ieşit minunate, căci înglobau toate sentimentele mele legate de bunici, casa bunicilor și oraşul meu natal.

În această seară am avut o surpriză plăcută – a sosit de la prietena mea din sudul Italiei pachetul cu citrice delicioase, netratate: lămâi, portocale, mandarine şi bergamote. Am preparat repede o cantitate mare de limonadă, evident fără zahăr, cu câteva frunze de mentă proaspete, am mâncat câte o mandarină şi o portocală, am ras coaja unor portocale, bergamote şi lămâi şi am tăiat coaja subţire a celor 10 lămâi, având grijă să nu tai şi din partea albă. Am desfăcut sticla de alcool şi am turnat-o peste cojile de lămâi. Peste vreo două săptămâni voi putea gusta deja acest lichior de lămâie minunat.
Lichiorul de lămâie, Limoncello, este o băutură din Italia, care de regulă se consumă după masă, ca digestiv. Ingredientul principal este lămâia, de preferat netratată, cu coaja groasă, bogată în uleiuri esenţiale şi frumos mirositoare. Limoncello a fost „inventat“ pe coasta Amalfi. În timp ce Sorrento, Amalfi şi Capri se întrec pentru a fi recunoscuţi ca regiune de origine a acestei băuturi alcoolice, limoncello se prepară în toată Italia, fiecare zonă având specificul ei – de exemplu în nord cojile de lămâi sunt ținute în grappa.
Oricare ar fi metoda de preparare, rezultatul este atât un digestiv plin de prospeţime, cât şi un lichior pentru însiropat torturile şi adăugat la salata de fructe.

De curând am văzut filmul Octav, cu cei doi monştri sacri, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc în rolurile principale. Un film lin ca o adiere de vânt, care m-a făcut să mă întorc în timp şi să fac o călătorie imaginară în casa bunicilor mei din Braşov, care locuiau într-o casă izolată, aflată în mijlocul pădurii de pe Dealul Melcilor. Simţeam mirosul nucilor căzuţi în iarbă, aerul proaspăt, curat. Iar în casă m-a întâmpinat mirosul de vanilie. Cu ochii minţii am văzut o tavă plină de cremşnit. Şi aşa s-a întâmplat ca după film, deşi se făcuse deja târziu, m-am apucat şi am făcut o tavă de cremşnit, după o reţetă secretă de la bunica mea, moştenită la rândul ei de la bunica ei.
Cremşnitul este o prăjitură compusă din două foi de aluat foietaj între care se pune cremă de vanilie. El este un clasic al cofetăriei austro-ungare, care s-a răspândit în multe ţări europene, inclusiv în Transilvania. Documentându-mă pe internet, am rămas stupefiată de faptul că în zilele noastre crema se face din budincă şi/sau frişcă. Nici vorbă de aşa ceva, cremşnitul clasic nu conţine aceste „îmbunătăţiri”. Mi se pare o blasfemie. În anii comunismului, când nu se găsea lapte sau se termina în faţa noastră, chiar dacă ne trezeam de la ora patru dimineaţa şi ne aşezam la coadă sticlele de lapte goale, iar noi încercam să conversăm şi iarna să ne mişcăm ca să nu îngheţăm, crema era trucată cu apă şi astfel devenea groasă şi translucidă. Tot aşa am citit pe undeva că la prepararea foilor se foloseşte margarină. Nici vorbă, se face din unt şi smântână.
Am căutat în caietul cu reţete al bunicii mele şi am pregătit un cremşnit delicios, ca la bunica acasă.

Azi dimineaţă pe la ora 6, când m-am trezit afară era o ceaţă foarte densă. M-a cuprins o stare plăcută, de nostalgie. Simţeam oarecum că se apropie Crăciunul. Pentru a prelungi această stare, m-am gândit să fac un chec cu ghimbir, mirodenii (scorţişoară, nucşoară, cuişoare, coajă de lămâie) şi melasă. Acest chec a fost inspirat de o prăjitură germană foarte aromată. Poate fi servit simplu sau cu iaurt. Este un deliciu culinar, cu multe beneficii pentru sănătate.
Bunicii noştri foloseau melasa, siropul dens, de culoarea caramelului, obţinut în timpul prelucrării trestiei sau sfeclei de zahăr, ca hrană pentru vite. Cercetătorii au arătat că melasa conţine atât minerale, cât şi vitamine în stare pură, precum şi faptul că este mult mai sănătos decât zahărul. Melasa este menţionat pentru prima dată într-o carte din 1852, scrisă în limba portugheză. Ea era folosită pentru producerea lichiorului fermentat numit: rom.
Ghimbirul are un parfum iute, citric. Rădăcina proaspătă de ghimbir se curăţă de coajă şi se rade sau se taie fin, apoi se adaugă în mâncăruri de genul tocanei sau a celor preparate prin prăjire rapidă. Gimbirul măcinat şi uscat se foloseşte şi la prăjituri, aluaturi şi mâncăruri cu curry.
Deoarece ajută la calmarea tractului digestiv, se foloseşte în mod tradiţional pentru efectele antigreaţă, în special sub forma ceaiului de ghimbir şi a sucului acidulat de ghimbir, ori în supă. Femeile însărcinate îl pot utiliza fără temeri pentru combaterea greţurilor matinale. Gingerolul, un compus din ghimbir, reducere inflamaţia şi intensifică activitatea cerebrală. Poate îmbunătăţi memoria şi viteza de gândire, şi aşa pare că ţine sub control şi migrenele. Efectul antiinflamator al ghimbirului poate ajuta la calmarea durerii şi a inflamaţiei la persoanele cu artrită.

La începutul lui noiembrie am fost în vizită la rudele mele din Braşov. Ne-au aşteptat cu mese întinse, aşa cum se obişnuieşte în Transilvania, am băut pălincă, am mâncat boiereşte. La un moment dat mi-a atras atenţia un borcan mic, aşezat pe masă, conţinutul căreia care avea o culoare splendidă, cu aspect cristalin. Am gustat din el şi am rămas cu gura căscată, nu numai pentru că mă cam pişca, ci şi pentru gustul sofisticat. Am aflat că era dulceaţă de ardei iuţi. Mai mâncasem aşa ceva, trimis de prietena mea in Reggio Calabria şi acela era deosebit de gustos, semăna mai mult a pastă şi se mânca cu diferite sortimente de brânză. În schimb aceasta era ca vestita dulceaţă de trandafiri din Bulgaria, doar că în loc de petalele de trandafiri erau bucăţele de ardei iuţi coloraţi, roşu şi verde.
Ajungând acasă, am rămas cu gândul la această dulceaţă şi m-am hotărât să o prepar şi eu, mai cu seamă că ardeii iuţi condimentează bucătăria multor ţări de pe întregul mapamond, în special mâncărurile tropicale, începând din Mexic şi până în Thailanda. Cayenne, pimiento, chipotle, jalapeño şi paprika – toţi sunt membri ai aceleiaşi familii de ardei iuţi, bogaţi în vitamine şi antioxidanţi cu puternice efecte antiinflamatoare ce pot reduce tensiunea şi ameliora bolile cardiace. Conţin valori mari de capsaicină, folosită în tratamentul local al durerii şi inflamaţiilor, cu rol inhibitor asupra formării colesterolului, iar clorofila din ardei are rol anticancerigen. Ardeii iuţi pot ajuta la scăderea în greutate ca urmare a creşterii uşoare a ratei metabolice – vă ajută să ardeţi mai repede grăsimea. Ardeii iuţi proaspeţi reprezintă o sursă excelentă de vitamina C, iar culoarea lor intensă indică un conţinut ridicat de carotenoide (ardeii iuţi de culoare roşie conţin de 10 ori mai mult betacaroten decât cei verzi), printre care antioxidanţii luteină şi zeaxantină, ce protejează vederea.

Fructele sunt pline de vitamine, antioxi­danți, minerale și fibre esențiale, care asigură protecție împotriva bolilor și necesarul de energie. În plus, conțin puține calorii și nu au grăsimi. Cum sunt atât de multe fructe din care putem alege, vom găsi întotdeauna ceva care să ne tenteze. Fructele sunt o bază ideală pentru deserturi sănătoase, ca adaos atractiv pentru salate, și chiar pentru multe mâncăruri condimentate. Sunt, de asemenea, un aliment ușor de transportat și de mâncat oriunde. Consumul unei mari varietăți de fructe este mai benefic decât con­centrarea pe un anumit tip de fructe, căci nu există dovezi că un singur tip de fruct este mai eficient în a oferi protecție față de vreo boală specifică decât toate celelalte. Pentru a lărgi gama de tipuri de fructe consumate, e bine să alegem dintre fructele gal­ben-por­to­ca­lii (mango, piersici, caise, pepene), citrice, bace (căp­șuni, zmeură, afine), fructe exotice (guava, fructul pasiunii, papaya, kiwi, curmale) și altele, cum sunt merele, perele, bana­ne­le, ananasul și prunele. Când este posibil, sunt de preferat fructele de sezon mâncate crude, pentru a maximiza cantitatea de minerale și vitamine – chiar și un gătit foarte rapid reduce conținutul de nutrienți. Totuși, fructele gătite, conservate și congelate au încă un conținut ridicat de nutrienți, iar fructele conservate în suc propriu au mai puțin zahăr decât cele conservate în sirop, și au aromă și gust mai puternic.
Pe lângă aspectul vizual plăcut, rodia are un conținut ridicat de vitamina C și fibre. Sunt de preferat fructele ce par grele pentru dimensiunile lor, bogat colorate, cu coaja fermă, nebătută. Rodiile se pot păstra foarte bine în frigider, rezistând chiar și 3 luni.