
Turta dulce este un produs de cofetărie ce poate avea forme și decorațiuni variate. De-a lungul istoriei a fost inițial oferit zeilor ca ofrandă, apoi ca daruri pentru rude și prieteni. Principalul ingredient era mierea, multă vreme unicul îndulcitor, iar pentru că era scumpă, a fost folosită la prepararea prăjiturilor numai pentru ocazii festive. Mierii și preparatelor confecționate din miere le-au fost atribuite puteri mistice. S-a consemnat că Pitagora, în loc să sacrifice un animal adevărat, a oferit ca ofrandă zeilor o turtă dulce în formă de animal. În Evul Mediu, cruciații întorși din Orientul Mijlociu au adus cu ei prăjituri și biscuiți conținând un nou condiment: ghimbirul. În Germania, Suedia si Franța brutarii încep să înglobeze ghimbirul în rețeta turtelor dulci și le coc în forme elaborate. La început se consumau în principal pentru a ajuta digestia, apoi se pictau și se decorau ferestrele cu ele. Formele cele mai răspândite erau inima (simbolul iubirii), porcul (simbolul vieții) și îngerul (simbolul bunătății). Pe la începutul secolului al XIX-lea, turta dulce devine prăjitura asociată Crăciunului, iar după ce în povestea „Hansel şi Gretel“ frații Grimm au descris o casă făcută din turtă dulce, brutarii din Germania încep să coace turta dulce și în forma unor căsuțe. Însă orice formă ar avea și orice ingrediente ar conține, rămâne în continuare desertul preferat al copiilor pe perioada sfintelor sărbători de iarnă.